14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialBurse universitare

Burse universitare

Editia a treia a programului regional de burse universitare Scholar-Leaders si-a desemnat cei 15 castigatori. Suplimentar bursei propriu-zise, studentii vor beneficia de activitati de leadership si networking impreuna cu studenti din alte tari.
Programul este sustinut de GE Foundation si Institute of International Education si are in vedere promovarea tinerilor talentati din Romania prin burse universitare. Cei 15 studenti romani selectati vor beneficia de o bursa in valoare de 3.000 de euro (cate 1.500 de euro/an) timp de doi ani si vor participa la diverse activitati suplimentare, inclusiv un program regional de leadership si teambuilding organizat trei zile la Budapesta. De asemenea, acestia vor urmari modul in care lucreaza un manager GE, putand astfel sa isi formeze o imagine despre viata de zi cu zi a acestuia in cadrul unei companii mondiale.

 

Cat sunt bursieri, studentii trebuie sa se implice in servicii in folosul comunitatii si sa obtina rezultate academice excelente. La editia din acest an au participat studenti de la cinci universitati din Romania – Universitatea Politehnica din Timisoara, Universitatea Al. Ioan Cuza din Iasi, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea Politehnica Bucuresti – din domeniile economie, management, inginerie si tehnologie. Informatii suplimentare despre acest program sunt disponibile pe Internet, la adresa www.iie.eu.

»  Termenul-limita pentru depunerea inscrierilor in vederea obtinerii unei astfel de burse este in toamna. Se pot inscrie studenti aflati in anul II de studii la prima facultate.

Cele mai citite

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

O nouă plângere la DNA pe numele lui Nicușor Dan

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune o plângere penală pe numele lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă