19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecialBurse Erasmus pentru studenţi

Burse Erasmus pentru studenţi

Purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Luiza Şerbănescu, a spus că pentru a veni în sprijinul studenţilor care doresc să participe la selecţie, în zilele de 24 şi 29 martie, vor avea loc şedinţe de informare, în cadrul cărora vor fi invitaţi şi foşti studenţi Erasmus, astfel încât candidaţii să poată obţine informaţii directe şi sfaturi utile privind mobilitatea „Erasmus” pentru care doresc să fie selectaţi.

Bursele „Erasmus” pentru anul universitar 2011-2012 sunt în peste 110 instituţii de învăţământ superior din 19 state europene – Franţa – 27, Italia – 20, Portugalia şi Turcia, câte nouă, Spania şi Germania, câte şapte, Grecia – cinci, Belgia – patru, Norvegia – trei, Danemarca – două, Finlanda, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Lituania, Olanda, Polonia, Croaţia, Slovacia – câte una, în domenii multiple ca: istorie, chimie, economie, naval, inginerie chimică, inginerie mecanică, mediu, ştiinţa materialelor, drept, inginerie electrică, litere, medicină, ştiinţele co-municării, fizică, ştiinţe umaniste, informatică, ştiinţa calculatoarelor, automatizări etc.

Pentru anul universitar 2011-2012, grantul minim lunar stabilit de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale Bucureşti este de 300 de euro. În conformitate cu condiţiile generale privind mobilitatea studenţilor, grantul Erasmus nu este destinat acoperirii tuturor cheltuielilor ocazionate de şederea în străinătate.

Pentru obţinerea de mobilităţi Erasmus se pot înscrie studenţi care au absolvit deja un an de studiu la licenţă, au cetăţenie română, nu au beneficiat de un alt stagiu Erasmus, au rezultate academice bune în anul universitar anterior, media minimă 7,00. Condiţia pentru a beneficia de o mobilitate Erasmus este ca, la momentul începerii acesteia, studentul să fie integralist şi cu media 7,50. O mobilitate are o durată de un semestru sau de două semestre pentru studii şi de trei-patru luni pentru proiecte de diplomă sau lucrări de dizertaţie.

Cele mai citite

Zelenski anunță reluarea schimbului de informații cu SUA. Discuții despre pace cu emisarul lui Trump, în Norvegia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina primește din nou informații americane de avertizare timpurie, esențiale pentru identificarea atacurilor cu rachete balistice.Declarația vine...

Parlamentul European votează o rezoluție privind securitatea la Marea Neagră

NATO va consolida prezența militară în regiunea Mării Negre și va suplimenta resursele pentru supraveghere, recunoaștere și investigarea atacurilor cu drone.Anunțul vine după o...

Peste 90 de mineri protestează în subteran la Vulcan. Salariile, mai mici cu 300 de lei, după transferul de la Lupeni

Sindicaliștii avertizează că minerii nu vor renunța la protest fără o soluție concretă și garanții oficiale din partea Ministerului EnergieiPeste 90 de mineri au...
Ultima oră
Pe aceeași temă