31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialBursa a stagnat, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

Bursa a stagnat, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în stagnare, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), OMV Petrom (SNP) şi Banca Transilvania (TLV) au asigurat peste 80% din lichiditate.

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, însă după prima jumătate de oră a trecut pe roşu, informează Mediafax.

Spre finalul şedinţei, indicele general a revenit în imediata apropiere a nivelului de luni. Fluctuaţiile uşoare ale pieţei au venit pe volume reduse de tranzacţionare. Rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiuni emise doar de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„A fost o zi de vară, caracterizată de volume subţiri de tranzacţionare. S-au văzut câţiva investitori întârziaţi pe acţiunile Transgaz, care, cel mai probabil, au vrut să nu piardă ultima strigare pentru dividende (marţi a fost ultima zi în care investitorii mai puteau cumpăra acţiuni pentru a beneficia de dividendele pe care compania le va distribui din profitul înregistrat anul trecut – n.r.). În rest, piaţa a fost apatică. Evoluţia acţiunilor Băncii Transilvania pare să indice un interes mocnit la cumpărare. În acelaşi timp, titlurile Fondului Proprietatea au o evoluţie haotică, fără o direcţie clară, şi cel mai probabil ar fi să vedem niveluri mai joase”, a afirmat un broker.

Peste 80% din lichiditatea pieţei, de 22,9 milioane lei (5 milioane euro), au fost asigurate de tranzacţii cu acţiunile Fondul Proprietatea (12 milioane lei), Transgaz (3,7 milioane lei), OMV Petrom (1,9 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,4 milioane lei) . Rulajul pieţei este cu 18.8% sub cel de luni, de 28,2 milioane lei (6,2 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,39%, la 0,637 lei, iar titlurile Transgaz au crescut nesemnificativ, la 204 lei. În acelaşi timp, acţiunile OMV Petrom au stagnat la 0,4299 lei, iar titlurile Băncii Transilvania au crescut cu 0,41%, la 1,215 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, au încheiat ziua în stagnare.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,29%, iar indicele extins BET-BK a scăzut cu 0,53%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,83%. Titlurile celor cinci SIF-uri au înregistrat scăderi de 0,24% – 1,75%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,39%.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 221.000 de lei, valoare cu 51% peste rulajul de luni, de 146.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în coborâre cu până la 1,8%, linia fiind preluată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, unde scăderile erau între 0,4% şi 2,5%. Pieţele au fost pe roşu încă de la deschidere, după ce Banca Japoniei a decis să nu extindă măsurile de stimulare a economiei, iar Curtea Constituţională din Germania a început audierile în privinţa programului de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene (BCE).

Investitorii urmăresc cu atenţie audierile din Germania, întrucât de rezultatul acestora depinde programul BCE, considerat un factor esenţial de încredere pe pieţele europene.

Cele mai citite

Mama lui Ben și Casey Affleck a murit la 83 de ani. Detalii despre ultimele sale momente au fost făcute publice

Mama actorilor Ben și Casey Affleck, Chris Affleck, a murit pe 2 iunie, la vârsta de 83 de ani, după o luptă cu cancerul...

Google riscă să plătească despăgubiri de până la 10 miliarde de dolari în Europa. Mai multe companii au dat gigantul în judecată

Google se confruntă cu un nou val de litigii în Europa, după amenda de un miliard de dolari primită în baza Regulamentului privind Piețele...

BMW pregătește reducerea a 8.000 de locuri de muncă la nivel global. Măsuri de restructurare în industria auto

BMW intenționează să renunțe la aproximativ 8.000 de angajați la nivel mondial, prin pensionări și un program de plecări voluntare în Germania, potrivit unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă