„Buongiorno” şi bon appetit!

Tocmai am părăsit lumea fascinantă a Bucureştiului interbelic, din păcate, accesibil nouă astăzi doar prin fotografii, şi, afla­tă încă sub influenţa acestora, vreau să vă invit la o călătorie. E greu azi să vezi frumosul din Bucureşti. Ne stau în cale termopane, var lavabil, gips, bălării, gunoaie, rugină, blocuri de 20 de etaje, Dacii abandonate şi neoane. E foarte uşor să treci pe lângă, să te uiţi şi să nu vezi ni­mic. Ei bine, provocarea mea e asta: să învăţaţi să priviţi! Să luăm de exemplu bulevardul

La­scăr Catargiu. Există aici o sumedenie de case care de care mai frumoase, nu toate într-o con­diţie foarte bună, ce-i drept. Case precum Observatorul Astronomic, casa memorială Dinu Lipatti, ambasada Algeriei, sau restaurantul Buongiorno. Dacă vi se pare ciudată alăturarea, mai gândiţi-vă! Restaurantul se află în clădirea care chiar a adăpostit odată casa memorială „Lascăr Catargiu”, care probabil că nu a avut o viaţă prea lungă (regimul comunist nu a simpatizat niciodată cu figurile ilustre din perioa­da regalităţii). Clădirea a devenit apoi, pe rând, restaurantul Downtown, Offshore, Casa di David, iar în 2007 a preluat numele de Trattoria Buongiorno. De departe, marele avantaj al res­taurantului stă în locul în care este amplasat, chiar lângă Piaţa Victoriei, la începutul bulevardului Lascăr Catargiu, vizavi de Europe House. Odată intraţi în această casă boierească imensă, construită într-un stil neo-românesc stilizat, fără elemente decorative specifice, putem cu uşurinţă să ne imaginăm într-o altă epocă. Holul impunător, cu scara din lemn care tronează peste invitaţi şi candelabrul din sticlă de Murano, păstrează aerul nobil dat de exteriorul casei, iar camerele spaţioase, cu tavanele pictate discret, nu pot decât să-i încânte pe iubitorii de frumos.

Un periplu culinar
După cum îi sugerează şi numele, Buongiorno este un restaurant cu specific mediteraneean, cu o ofertă variată de paste şi pizza, dar şi mâncare internaţională. Ştiu că restaurantele mediteraneene sau cu specific italienesc au apărut pe mai toate străzile din Bucureşti, însă nu e suficient să ai un nume cu rezonanţă italiană şi un meniu cu paste şi pizza ca să fii considerat un bun restaurant italian. Nu e cazul cu Buongiorno. Toate felurile de mâncare sunt coordonate atent de către bucătarul-şef, iar dacă vreţi ceva ce nu se află în meniu, în limita posibilităţilor, vi se pot satisface şi aceste dorinţe. Iar dacă sunteţi reticenţi din cauza poziţiei centrale a restaurantului şi aveţi impresia că asta se reflectă în preţuri, ei bine, situaţia nu e chiar aşa. Buongiorno beneficiază de o politică de marketing foarte bună, care face ca restaurantul să fie accesibil tuturor, fără ca asta să afecteze cli­entela (nu vă aşteptaţi să vedeţi oameni îmbrăcaţi în trening sau manele răzbind din boxe). În schimb, puteţi să vă aşteptaţi la muzică clasică sau de jazz, cântată live seara, la bărbaţi şi femei îmbrăcaţi elegant, care discută în diferite limbi de circulaţie internaţională, la o servire promptă şi deloc arogantă şi la… mâncare bună. Recunosc, am fost de mai multe ori în acest restaurant, atrasă de aerul elegant pe care îl are clădirea, dar şi de foame. Am gustat, pe rând, creveţii decorticaţi în sos de chilli, care mi-au lăsat papilele gustative să cerşească un pahar de apă şi încă o îmbucătură în acelaşi timp; un file de somon la grătar, un fel de mâncare apa­rent banală, dar pe care cei de la Buongiorno au transformat-o într-o experienţă savuroasă şi, ultima dată, o porţie de tagliatelle cu somon pe care lipsa timpului m-a făcut să nu o pot gusta cum trebuie, din lipsă de timp. Un motiv în plus pentru a reveni!