» Concertul Polerkreis 18 a fost bruiat de spectatorii care asteptau show-ul Motorhead, insa acestia au fost luati peste picior de Moby, in introducerea spectacolului sau.
» Franz Ferdinand a oferit cel mai bun concert, Santana a avut cei mai multi spectatori, iar Moby a oferit publicului roman exact concertul pe care si-l dorea.
Joi a fost ziua in care invitatii de la B’estfest i-au adus un tribut lui Michael Jackson – baietii de la Grimus, o trupa din Republica Moldova, si-au incheiat prestatia dansand, destul de comic, pe o piesa a regelui pop. Zic comic pentru ca e ceva neobisnuit pentru o trupa rock sa se alinieze si sa faca figuri sincrone de Backstreet Boys. A urmat Ayo, care i-a adus si ea un omagiu lui Jacko, printr-un cover dupa "I want you back" (apartinand trupei Jackson 5). Neasteptat de multa lume la acest concert – practic, seara a inceput cu solista de origine romano-nigeriana, cand oamenii au dat buluc la intrare –, in 10 minute spatiul din fata scenei s-a umplut ochi. "Mama mea e de orgine roma, din Romania, deci sangele vostru e sangele meu", a declarat solista in intro-ul freestyle la piesa-tribut, "poate suntem de culori diferite, dar sangele vostru e si sangele meu". Solista, care traieste in Germania si e casatorita cu Patrice, are un tata nigerian si o mama romanca, insa muzica ei se remarca, mai degraba, prin influente africane decat prin unele romanesti, fiind un amestec de blues, jazz si raggae. La Bucuresti ea a interpretat cateva dintre succesele ei – "Down On My Knees", "Help Is Coming", "And It’s Supposed to be Love" si "Slow Slow (Run Run)", intr-un show linistit si cald, atent cu publicul.
Interventii antisistem
Polarkreis 18, care au urmat solistei germane, si-au respectat conceptul vestimentar – toti membrii trupei erau imbracati intr-un alb de zane futuriste din reclamele la detergenti (iar concertul s-a incheiat cum altfel decat cu "Allein Allein"). Din pacate, show-ul a fost bruiat de spectatorii de la scena alaturata, stransi in asteptarea concertului Motorhead – fluierau sau imitau miscarile efeminate ale solistului; pe scurt, glume de baieti. Solistul Polarkreis a riscat cu inconstienta si a trecut pe scena cealalta, insa haitele metaliste l-au intampinat cu sticle de plastic. Motorhead, aflati la prima vizita in Romania, au aparut ca niste ingeri negri cam burduhanosi pe scena, cantand, printre altele, hiturile "Overkill" si "Ace of Spade", dar si "Going o Brasil" sau "The Crowd"; vreo 10.000 de spectatori au asistat la dezlantuirea sonora a britanicilor – o parte dintre ei fara sa si-o fi dorit, intrucat asteptau concertul Moby, la scena alaturata. Cu toate astea, show-ul a fost cam monoton, fara relief, nefiind marcat de rupturi, momente de climax sau tempouri – pe scurt, ca un mixer uitat in priza. Daca e adevarata zicala ca orice nas isi are nasul, atunci, in cazul greilor de la Motorhead, acesta a fost Moby, care si-a inceput concertul dedicand, ironic, concertul trupei Motorhead, "pentru care", a spus Moby, "voi face un solo de chitara. Sunt gata baietii rai sa se dezlantuie?", a incheiat el parodiind retorica incinsa a starurilor metal. Starul a interpretat piesele pe care publicul le astepta – "Why does my heart feel so bad?","Natural Blues","Porcelain" –, pentru a incheia, orgiastic, cu "Feeling so real". Nu a lipsit "Lift me up", prefatat de o interventie civica anti-Bush, "cel mai slab presedinte american", care, am aflat atunci, "a disparut dupa opt ani dezastruosi". Moby nu a fost singurul star cu interventii antisistem, Santana exprimandu-si si el opiniile impotriva fostului presedinte american: "Costurile fricii sunt foarte mari. Daca vreti sa stiti cat de mari sunt, intrebati-l pe George Bush, el stie asta. La dracu’ cu George Bush!". Nu prea mai e clar care mai e sensul politic al acestor declaratii, in conditiile in care "obiectul muncii", George Bush, a disparut. Acum, par, mai degraba, acte de narcisism politic prin care o vedeta face parada de optiuni progresiste (cam ca angajamentele anticomuniste in Romania de dupa ’89). In fine.
BGS, prestatie obtuza
Programul de vineri a avut doua vedete – Gabriela Cillmi si Franz Ferdinand. Intre momentele ridicole ale zilei se numara unul in care o turma de agenti de paza de la BGS alergau dupa un pustan subtirel care isi aprinsese o tigara cu miros suspect; o bila neagra pentru aceasta firma de protectie si paza, care nu s-a facut remarcata prin prea multa politete, ci, mai degraba, prin obtuzitate. Una sunt spectatorii de la B’estfest, alta suporterii de pe stadioane si nu te poti porta la fel cu ambele categorii. Dar sa revenim la festival. Show-ul Franz Ferdinand a fost electrizant, am descopeit o trupa care stie sa faca supershow, dar in cel mai natural mod posibil; brusc am inteles de ce Depeche Mode i-a ales ca trupa de deschidere. Or, la B’estfest spectatorii erau deja pregatiti, asadar a fost nevoie doar de o scanteie ca sa se produca explozia. Imbracati in stilul lor clasic, de tocilari sexy (solistul purta, de pilda, o camasa neagra cu buline albe), Franz Ferdinand au oferit unui public complet sedus probabil cel mai bun concert de la B’estfest – cu visuals-uri, topaieli, cantece interpretate impreuna si un playlist din care nu au lipsit hiturile "This Fire", "The Dark of the Matinee", "Take me out", "Ulysses", pentru a incheia cu "Lucid Dreams". Au fost 10.000 de spectatori, cu 5.000 mai putin decat in seara precedenta, insa publicul a fost unul de cunoscatori si de fani dedicati, cantand cu trupa aproape pe fiecare piesa.
Neasteptat de multa lume a adunat sambata Santana – 20.000 de oameni, vizibil mai in varsta decat cei din serile anterioare. Show-ul, care a inceput la 21.30 si a durat neasteptat de mult (doua ore), a inclus mai putine piese din perioada hippie si mai multe dintre succesele pop de acum 10 ani de pe "Supernatural", albumul care l-a umplut de bani pe americanul de origine latina, dand o turnura mai comerciala carierei. Astfel, concertul a inclus piese ca "Maira Maria", "Corazon Espinado", la care publicul a reactionat favorabil, dar reactiile mi s-au parut net mai intense la hiturile sale din anii ’60-‘70, fireste, obsesia lui Florian Pittis, "Black Magic Woman" si poate mai cunoscuta "Samba Pa Ti".
