26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialBucureștiul, în topul celor mai ieftine orașe din lume

Bucureștiul, în topul celor mai ieftine orașe din lume

București, Kiev și New Delhi sunt în 2017 pe locul zece în topul celor mai ieftine orașe din lume, arată studiul Worldwide Cost of Living publicat luni de Economist Intelligence Unit (EIU). 

Autorii studiului au dat ca exemplu prețul mediu al câtorva produse considerate reprezentative. În medie, în București un kilogram de pâine costă 1,64 dolari (față de 1,76 dolari în urmă cu zece ani), o sticlă de vin de 750 de ml costă 4,57 dolari (față de 4,39 dolari în urmă cu zece ani), un pachet de țigări costă 4,14 dolari (față de 1,61 dolari în urmă cu zece ani) și un litru de benzină costă 1,26 dolari (față de 1,38 dolari în urmă cu zece ani).

Cele mai ieftine orașe din lume conform EIU sunt: Almaty (centrul financiar al Kazahstanului), Lagos (Nigeria) și Bangalore (India).

Pentru al patrulea an consecutiv, Singapore și Hong Kong au fost desemnate cele mai scumpe orașe din lume în 2017. În raportul Worldwide Cost of Living 2017 cinci orașe din Asia sunt în primele zece din lume, pe fondul aprecierii monedei Japoniei, care a propulsat Tokyo și Osaka înapoi în rândul orașelor cu cel mai ridicat cost al nivelului de trai, alături de Singapore și Seul.

Din Europa Occidentală, orașele Zurich și Geneva sunt pe locul trei și, respectiv, șapte, iar Parisul este pe opt.

New York este singurul din America de Nord în top, fiind doar pe locul nouă, din cauza deprecierii dolarului, care a afectat și poziția altor orașe din SUA.

Studiul Worldwide Cost of Living compară peste 400 de prețuri la 160 de produse și servicii, inclusiv costurile legate de mâncare, chirie, transport și recreație.

Cele mai citite

Peste 400.000 de bugetari ar putea avea salariile înghețate

Calculul indică faptul că între 33% și 35% dintre angajații bugetari ar putea fi afectați de această măsurăNoua lege a salarizării pentru sectorul public...

Platforma Conservatoare din PNL își lansează Manifestul și cere reafirmarea identității liberal-conservatoare a partidului

Platforma Conservatoare din interiorul PNL și-a prezentat Manifestul, în care susține că partidul traversează „un moment de răscruce” și avertizează asupra riscului îndepărtării de...

Directorul FBI ar putea merge în Rusia în octombrie. Vizite planificate la Moscova și Sankt Petersburg

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia în luna octombrie, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă