Totul a pornit de la umbrela. Ma uitam, intr-una dintre ultimele dimineti, la vremea mohorata de-afara si privirea mi-a fost atrasa apoi de cele trei-patru umbrele din cuier, la fel de triste, fiind in impas pe care s-o aleg. Tare mi-as fi dorit in acel moment sa existe macar una mai vesela, fiind suficienta indispozitia creata de vremea de afara. Mi-am amintit de imprimeurile inconfundabile ale lui Emilio Pucci, atat de frumoase, atat de sixties, si care se regasesc aproape peste tot: in genti, pantofi, esarfe, curele.
N-am iubit niciodata ploaia. De fapt, nu mi-a placut niciodata umezeala rece care acompaniaza ploaia. Mai mult decat atat, mi-ar placea ca oamenii sa aiba priviri mai optimiste chiar si pe o vreme mohorata. De aceea, cred cu tarie in efectul culorilor, in ideea ca putina pata de culoare in vestimentatie aduce un suras pe buzele tuturor.
As vrea sa vad sub stropii de ploaie cat mai multe umbrele viu colorate, iar daca privesc picioarele trecatorilor sa observ culori in miscare. stiu ca e o lume de vis, dar asa sunt convinsa ca as trece mai usor peste starea dezolanta indusa de ploi. Revenind la magazinele din draga noastra Capitala constat, nu fara surprindere, ca oferta in materie de produse vestimentare pe timp ploios este foarte saraca. Pana si banalele umbrele se gasesc foarte greu, iar daca intri intr-un magazin cu accesorii descoperi ca predomina umbrelele in culori terne. Nu mai vorbesc despre pelerinele de ploaie, acelea din plastic de care am avut majoritatea in copilarie. M-a intrebat o prietena unde isi poate gasi o pelerina transparenta din material plastic… Nu am putut s-o ajut. Probabil ca singura alternativa este trenciul, un articol ce a revenit in forta in ecuatia tendintelor de moda. Nici acesta nu e usor de gasit, dar daca perseverezi in cautari il poti gasi totusi, insa la preturi destul de mari. Accesoriile vestimentare pentru ploaie sunt o raritate in Bucuresti.
Nu vorbesc doar de umbrele, ma refer la orice altceva poti imbraca, incalta sau asorta pe vreme ploioasa. Totusi pot recomanda doua-trei magazine unde poti gasi articole, cel putin umbrele, care sa scoata din anonimat o tinuta. Este vorba despre magazinul Colour, din apropiere de Catedrala Sf. Iosif, unde, pe langa agende, carnetele si tot felul de trasnai, gasesti umbrele semnate de Agatha Ruiz de la Prada, la preturi rezonabile (90 lei). Un alt magazin este Segue, pe Calea Victoriei, cu incaltaminte si accesorii iesite din comun. Desi nu mai aveau umbrele in oferta atunci cand am ajuns eu, am descoperit o geanta Benetton din material impermeabil, numai buna pentru o vreme capricioasa (123 lei). si pana la urma ce daca nu e soare cand te uiti la cer, incearca macar o data sa te incalti cu o pereche de cizme colorate si cand te vei uita in jos ti se va ivi instantaneu un zambet pe chip.