26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialBucureștiul devine centrul dialogului NATO: Alianța discută reînarmarea și inovația în apărare

Bucureștiul devine centrul dialogului NATO: Alianța discută reînarmarea și inovația în apărare

Forumul din acest an continuă direcțiile stabilite la Summitul NATO de la Haga (iunie 2025), unde liderii Alianței au convenit creșterea semnificativă a investițiilor în apărare

Capitala găzduiește, în perioada 5–6 noiembrie 2025, una dintre cele mai importante reuniuni strategice ale anului — NATO-Industry Forum, organizat la Marriott Grand Hotel. Evenimentul este coordonat de Comandamentul Aliat pentru Transformare și de Divizia pentru Industrie de Apărare, Inovație și Armament din cadrul Statului Major Internațional al NATO, sub patronajul Secretarului General al Alianței, Mark Rutte, potrivit informațiilor oficiale publicate de Ministerul Apărării Naționale.

Tema ediției din acest an — „Reînarmarea NATO: Inovare, Accelerare, Susținere” — marchează o etapă cheie în consolidarea relației dintre Alianță și sectorul industrial, într-un context global dominat de competiția strategică și de nevoia urgentă de modernizare tehnologică în domeniul apărării.

Președintele României, Nicușor Dan, îl primește la Palatul Cotroceni pe Secretarul General al NATO, aflat la prima sa vizită oficială la București după preluarea mandatului. Cei doi lideri vor participa împreună la lucrările Forumului, pe 6 noiembrie, pentru a sublinia importanța parteneriatului euroatlantic și a investițiilor coordonate în securitate.

Forumul din acest an continuă direcțiile stabilite la Summitul NATO de la Haga (iunie 2025), unde liderii Alianței au convenit creșterea semnificativă a investițiilor în apărare. Evenimentul de la București își propune să definească modul în care aceste fonduri vor fi transformate în capabilități militare concrete, menite să consolideze capacitatea NATO de descurajare și apărare.

La reuniune participă lideri militari și civili de rang înalt, reprezentanți ai marilor companii de apărare, dar și ai industriei tehnologice, precum și oficiali din statele membre și partenere.

Edițiile precedente ale Forumului au avut loc la Washington (2019), Roma (2021) și Stockholm (2023). Cea mai recentă, desfășurată în capitala Suediei, a abordat tema „Abordarea împreună a noii realități strategice”, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor din Orientul Mijlociu, reunind peste 800 de participanți din 36 de țări.

Prin găzduirea Forumului, România își consolidează poziția de actor activ în arhitectura de securitate euroatlantică și devine un spațiu de dialog strategic între NATO și sectorul industrial global — un rol esențial într-o perioadă în care reînarmarea și inovația devin priorități ale lumii occidentale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...
Ultima oră
Pe aceeași temă