Persoanele fără adăpost care refuză cazarea în centrele sociale din Bucureşti vor primi, luni seară, ceai şi supă caldă, prin intermediul echipelor mobile din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei Capitalei.
Acţiunea va începe la ora 18.00, în zona Gării de Nord.
"Primăria Capitalei, prin DGASMB, a intensificat acţiunile de indentificare şi adăpostire a oamenilor străzii, astfel încât ei să fie cazaţi în centrele sociale ale Municipalităţii. Astfel, în acest moment, în două centre ale DGASSMB sunt cazate 562 de persoane, dintre care 478 persoane fără adăpost, în Complexul integrat de servicii sociale Theodor Pallady şi i alte 84 în centrul din Berceni", se arată în comunicat.
Alte 42 de persoane fără adăpost au fost salvate de la îngheţ , fiind transportate la centrele sociale de către unităţile de ambulanţă, potrivit Mediafax.
Primăria Capitalei pune la dispoziţie numerele de dispecerat 0800.800.868 şi 021.9844. Totodată, bucureştenii sunt rugaţi să sesizeze prezenţa pe stradă sau în scări de bloc a persoanelor fără adăpost, pentru ca ele să fie transportate la centrele sociale.