Dintre cei 7 primari bucureşteni, patru (Oprescu, Chiliman, Piedone, Vanghelie) sunt acuzaţi de infracţiuni grave, şi nici ceilalţi nu se simt prea bine. Precizez, sunt doar inculpaţi (trei dintre ei, unul este cercetat); până la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti nu-i putem considera vinovaţi.
Dar nu-i neapărat nevoie să aşteptăm finalul proceselor pentru a înţelege situaţia în care se află administraţia Municipiului Bucureşti. Avem o regie de transport public executată silit de către ANAF; cea care ne asigură căldura şi apa caldă este în pragul falimentului; furnizorul de apă este acuzat că ne-a umflat abuziv, ani la rând, facturile, cu complicitatea celor 55 de consilieri generali; investiţii megalomane începute fără autorizaţie legală; cartiere întregi desfigurate de construcţii ilegale sau cu aprobări dubioase; parcuri batjocorite; bani aruncaţi pe ceasuri kitsch şi copaci care se usucă; drumuri care se degradează pe zi ce trece şi un trafic din ce în ce mai haotic. Între timp, cetăţenii nu aveau acces în sala în care se desfăşurau şedinţele Consiliului General. Toate astea se întâmplă într-un oraş cu buget considerabil, de aproape un miliard de euro. Pentru a înţelege cauzele falimentului e suficient să privim, în Consiliul General, mascarada numirii primarilor interimari. În septembrie, când a fost suspendat Oprescu, niciunul dintre cei doi viceprimari (reprezentanţi ai “marilor partide” PSD şi PNL) nu a îndrăznit să-şi asume interimatul. Unul dintre ei a demisionat pentru a face loc domnului Ştefănel, de la un partid care nu ştiu dacă mai există. După înscăunare, vicele demisionar a candidat pentru funcţia din care tocmai demisionase şi – surpriză – a fost reales, că nu era să rămâie, tocmai el, mă-nţeledzi, fără coledzi. Două luni mai târziu, ce să vezi, domnul Ştefănel a fost demis, prin votul aceloraşi mari partide reunite, pentru motive obscure. Domnul vice (cel cu demisia din actul I) a fost revocat, pentru a face loc unui alt coleg de partid. În toată comedia asta de prost gust, evident, cetăţeanul a fost lăsat să plătească oalele sparte. Găştile numite “partide” par mai degrabă interesate să se ţină acum, la sfârşitul mandatului, cât mai departe de responsabilităţile unei administraţii ale cărei dedesubturi le ştiu minate de malversaţiunile pe care le-au acoperit până acum.
Observ că partidele care se văd ameninţate ca, la alegerile din vară, să piardă fiefuri, adică surse de finanţare, importante (PNL la sectorul 1, PSD la 5) se agită acum să promoveze înlocuitori ai primarilor deveniţi nefrecventabili. Asta în loc de puţină reţinere după ce, ani la rând, nu au fost în stare să propună electoratului candidaturi mai bune decât cele ajunse azi în faţa justiţiei. Să fie clar: dezastrul generalizat în Bucureşti nu e doar opera câtorva primari sau directori descoperiţi de DNA, ci a unui întreg ţesut de complicităţi ale partidelor care şi-au negociat permanent, în bună înţelegere, sinecuri şi contracte bănoase în primării şi instituţiile subordonate.
Pe de altă parte, trebuie spus că toţi aceşti primari care trebuie acum să răspundă în faţa legii au fost votaţi, şi nu doar o dată, de către largi majorităţi. (În treacăt fie spus, indiferent dacă legea electorală ar fi prevăzut unul sau două tururi de scrutin, toţi patru ar fi obţinut mandatul într-un singur tur.) Asta înseamnă că bucureştenii s-au lăsat cu plăcere şi în proporţie de masă mituiţi cu promisiuni despre autostrăzi, gondole suspendate şi alte specii de cai verzi pe pereţi. După care, au plătit voioşi şpăgile încasate de către cei pe care îi aleseseră. Rămâne de văzut dacă peste şase luni, după ce au cerut în stradă schimbarea clasei politice, vor reuşi să realizeze ceea ce, de fapt, le e mult mai la îndemână: schimbarea mentalităţii electoratului.
