15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialBroderiile "vrajitorului" cu degete de aur

Broderiile “vrajitorului” cu degete de aur

Artistul Pascal Jaouen expune lucrari de broderie si ofera demonstratii la Muzeul "Astra" din Piata Mica a Sibiului, in cadrul expozitiei intitulate "Traditie si modernitate in artele traditionale bretona si transilvaneana". Evenimentul va dura pana vineri.
Pentru cei nefamiliarizati cu arta speciala a brodatului, o asemenea pasiune la un barbat poate fi considerata ciudata. Daca ajungeti insa sa vedeti creatiile traditionale, semnate cu acul de maestrul breton, veti intelege de ce aceasta indeletnicire, la fel ca si caligrafia chinezeasca, este o arta in care chiar si barbatii cei mai duri pot excela.
Pascal Jaouen nu este insa un dur, dar cu siguranta este un artist extraordinar, bucuros sa impartaseasca si altora, in special copiilor, tainele artei sale.

Secrete de familie

Cunoscutul artist s-a nascut in 1952, in Banalee (Bretania, Franta), iar la opt ani s-a inscris, din proprie initiativa, la Cercul celtic din localitatea sa natala, unde a descoperit frumusetea broderiilor de pe bonetele si costumele traditionale bretone si rabdarea necesara pentru a crea asemenea obiecte traditionale. El a devenit interesat de motivele si tehnicile de lucru traditionale si s-a specializat in timp in broderiile de tip Glazig, Richelieu, Bigouden sau Perlage (broderia cu margele multicolore).
Tanarul Pascal a ajuns sa fie cucerit de arta brodajului, iar la varsta de doar 22 de ani a ajuns sa infiinteze la Quimper prima scoala de Broderie si Arta Traditionala din Franta. Initiativa s-a bucurat de un asemenea succes incat in anul 2000 alte 13 scoli de broderie bretona erau deja infiintate pe structura scolii de la Quimper.
Din 2003, Pascal Jaouen a deschis si primul sau atelier de confectii si a reusit sa impuna broderiile bretone si in pretentioasa lume a modei "haute-couture", domeniu in care a primit si supranumele de "vrajitorul cu degete de aur".

Demonstratii la Sibiu

In toata aceasta perioada artistul breton nu a incetat sa brodeze. S-a specializat in broderia tip Glazig, cu fire de matase in culori vii si stralucitoare, pe care o combina deseori cu procedeele "Perlage". Rezultatele sunt uimitoare, iar piesele brodate de maestrul breton farmeca ochiul de la prima intalnire. Pascal si-a dezvaluit stilul de lucru vizitatorilor expozitiei la care participa la Sibiu, iar cei mai incantati de arta sa s-au aratat copiii.
Elevii de la scolile generale sibiene l-au urmarit la lucru pe maestrul breton si au imortalizat momentele in desene.

Saptamana documentarelor tari

La Studioul "Astra Film" ruleaza astazi documentarul "La drum", unul dintre cele mai titrate filme realizate de regizorul sibian Dumitru Budrala, ce relateaza in maniera documentarului eforturile unui fiu de oier pentru a afla cum a murit tatal sau. In martie 1997, stapanul unei turme a fost jefuit si asasinat intr-o padure pe drumul de intoarcere inspre casa.
Fiul sau cel mic incepe propria investigatie asupra disparitiei tatalui si ii gaseste trupul dupa sapte zile de cautare, apoi il duce acasa pentru a fi inmormantat, conform obiceiurilor locului. Mai mult decat reconstituirea unei crime, filmul prezinta viata ciobanilor transhumanti din sudul Transilvaniei. In cele sapte luni de drum, ciobanii sunt confruntati zi de zi cu intamplari neasteptate si obligati sa parcurga cate 25-50 de kilometri zilnic, sa doarma sub cerul liber si sa infrunte vremea si rautatea oamenilor.

Biserica Evanghelica, trecut si viitor

De la ora 18.00, in sala de conferinte a Institutului de Cercetari Socio-Umane din Sibiu se va desfasura conferinta "Biserica Evanghelica din Romania, intre trecut si viitor". Cercetatorul stefan Cosoroaba aduce in atentia publicului particularitatile religioase ale comunitatii germane din Romania si prezinta una dintre viziunile academice asupra influentelor puternice pe care biserica le-a avut asupra sasilor in Transilvania. Este redata si influenta pe care sasii au avut-o asupra comunitatilor locale, alaturi de care traiesc de peste 800 de ani.

Astazi in programul capitalei culturale:

– "Sibiu, tinutul meu natal", www.sibiulmeu.ro, pana pe 31 decembrie 2007, CNM "Astra";
– "Tezaure Umane Vii", expozitie etnografica, pana pe 1 martie, ora 10.00, Casa "Hermes", CNM "Astra";
– "Traditie si modernitate in arta bretona si transilvaneana", expozitie de broderie si pictura, Casa "Hermes", subsolul Muzeului "Astra", Piata Mica, ora 10.00;
– "Capodoperele din Pinacoteca baronului Samuel von Brukenthal", expozitie de pictura, Palatul "Brukenthal", Piata Mare, ora 11.30;
– "Brukenthal, Modell Aufklaerung", expozitie piese din colectiile Brukenthal, Palatul "Brukenthal", Piata Mare, ora 11.30;
– "La Drum", documentar realizat de Dumitru Budrala, Romania, Studioul "Astra Film", Piata Huet, ora 14.00;
– "Die Evanghelische Kirche in Rumänien zwischen Vergangenheit und Zukunft" – "Biserica Evanghelica din Romania intre trecut si viitor". Conferinta sustinuta de dr. stefan Cosoroaba, Institutul de Cercetari Socio-Umane, sala de conferinte, ora 18.00;
– Concert pentru pian si orchestra, Ioana Maria Lupascu, dirijor Ilarion Ionescu Galati, Sala "Thalia", ora 19.00;
– "Cei sapte piloni ai comunismului, expozitie", Turnul Slaninii, Biserica Evanghelica din Cisnadie, orele 10.00-20.00;
– "Les Etats" (Starile), expozitie de arta contemporana, Andreea Diaconu, Galeria "ArtVo", Bd. Magheru, nr. 10;
– Muzica traditionala irlandeza, Paul Baiasu, Teodora Unguru, Fred Loriot, clubul "Imperium Pub", Bd. Balcescu, ora 20.30.

Cele mai citite

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă