3.1 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialBREXIT. Scoţia se gândeşte la un referendum pentru independenţă

BREXIT. Scoţia se gândeşte la un referendum pentru independenţă

Opţiunea organizării unui al doilea referendum privind independenţa Scoţiei ‘este pe masă’, a declarat vineri prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, care a precizat că majoritatea scoţienilor au votat joi contra ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. 

”Este evident că posibilitatea unui al doilea referendum trebuie să se afle pe masă şi ea se află. Cred că acum un referendum privind independenţa (Scoţiei) este extrem de probabil”, a declarat Sturgeon, care este şi lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP). 
”Vreau să spun foarte clar astăzi că intenţionez să iau toate măsurile posibile şi să explorez toate opţiunile pentru a pune în practică modul în care au votat oamenii în Scoţia, cu alte cuvinte pentru a asigura continuitatea locului nostru în UE şi în piaţa unică”, a adăugat ea. 

Citeşte şi Ce măsuri va lua Scoţia în cazul unui Brexit

Organizat în septembrie 2014, referendumul cu privire la independenţa Scoţiei s-a soldat cu victoria celor care se opun acestui scenariu, cu 55% din sufragii. 
La referendumul organizat joi în Marea Britanie, 62% dintre scoţieni s-au pronunţat pentru rămânerea în Uniunea Europeană, iar 38% pentru ieşirea din blocul comunitar. 
Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că majoritatea britanicilor au optat pentru Brexit, respectiv ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană. 
Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanţilor care s-au pronunţat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane. 

Cele mai citite

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...

Atac cu cuțitul la Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a fost eliminat

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marți la Tel Aviv într-un atac cu cuțitul al cărui autor a fost ucis, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă