18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBREXIT. Cine ar putea fi viitorul premier britanic

BREXIT. Cine ar putea fi viitorul premier britanic

Presa britanică încearcă să afle cine va fi viitorul premier, după ce va pleca David Cameron. Până acum, ministrul de finanţe al Marii Britanii, George Osborne, a declarat că nu va încerca să candideze la şefia Partidului Conservator. Potrivit sondajelor de opinie, favorit pentru această poziţie este ministrul britanic de Interne, Theresa May, care pare să se situeze mult mai bine decât fostul primar londonez, Boris Johnson, susţinător proeminent al campaniei pentru Brexit.

Citește și: BREXIT. Primul Consiliu European după referendumul pro-ieșirea din UE. Juncker: Marea Britanie să-și clarifice poziția. Farage își savurează victoria în PE

Potrivit BBC, secretarul de stat, responsabil cu sănătatea, Jeremy Hunt, spune că se gândeşte serios să intre în cursa pentru conducerea partidului. Parlamentarul conservator Sarah Wollaston este, însă, de altă părere şi crede că în cursă ar trebui să rămână doar doi candidaţi, iar ceilalţi ar trebui să se retragă pentru a nu lungi inutil procesul.

În curs de actualizare 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă