16.9 C
București
joi, 4 iunie 2026

Breviar

Demisii in scolile vrancene

Dupa ce directorul liceului din comuna vranceana Vidra si-a prezentat demisia fara a da prea multe explicatii, directorii a patru scoli au renuntat la functii, din „motive personale” – dupa cum s-au grabit sa argumenteze. Astfel, randurile demisionarilor au fost ingrosate de directorul adjunct al Scolii Generale „Stefan cel Mare”, una dintre prestigioasele unitati de invatamant din Vrancea, precum si directorii de la scolile din Bordeasca Veche, Tataranu si Spulber.

Disponibilizatii STIPO Dorohoi ajung la CEDO

Cei aproximativ 300 de muncitori disponibilizati in toamna anului trecut de conducerea STIPO Dorohoi sustin ca vor ajunge la CEDO pentru a protesta impotriva instantei de judecata de la Botosani. Oamenii sunt nemultumiti ca judecatorii botosaneni nu au comunicat sentinta in termenul legal de 15 zile. Mai mult, Mihai Luca, juristul care i-a reprezentat pe fostii muncitori in instanta, a precizat chiar ca cele aproximativ 300 de plangeri vor fi inaintate la CEDO in perioada urmatoare, ei considerand in continuare ca legea a fost incalcata. Cei aproximativ 300 de disponibilizati au actionat in judecata societatea la care au lucrat, solicitand in acelasi timp acordarea celor trei salarii compensatorii si diferenta de lichidare, suma totala fiind de 4,5 miliarde de lei, din care 3,5 miliarde – drepturi salariale si un miliard – concedii medicale neachitate.

Regiunea 2 Sud-Est se infrateste cu Sicilia

Colaborarea dintre regiunea italiana Sicilia si Regiunea de Dezvoltare 2 Sud-Est, din care fac parte judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea, este pe punctul de a inregistra un pas concret prin infratirea dintre cele doua regiuni. Dupa revenirea din vizita intreprinsa in Sicilia de o delegatie a Regiunii 2 Sud-Est, vicepresedinta Consiliului Judetean Galati, Marcela Sighinas, a declarat ca in prezent se lucreaza la proiectul de infratire. Intre altele, sicilienii vor sprijini autoritatile Regiunii din Sud-Est cu asistenta in programele de mediu si prin acordarea de asistenta pentru accesarea fondurilor structurale puse la dispozitie de Uniunea Europeana.

Tabara de creatie la Bucovat

La Bucovat – Suceava, va fi deschisa in aceste zile o tabara de creatie organizata sub egida Asociatiei Mesterilor Populari din zona Moldovei. Mesterul cioplitor Toader Ignatescu a anuntat ca tabara va fi gazduita de propria sa casa de vacanta, situata la iesirea din Paltinoasa spre Varful Dealului, langa Paraul Bucovat. La tabara de creatie sunt asteptati sa participe 17 creatori populari, mesteri lemnari, olari, impletitori de sfoara si incondeietori de oua din toata Moldova. Acestia isi vor arata maiestria timp de o saptamana de zile, iar lucrarile vor fi reunite in cadrul unei expozitii. Mai mult, curiosii care trec prin zona au posibilitatea sa-i vada pe mesteri la lucru, intrucat tabara este deschisa si vizitatorilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă