28.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialBreaking News: Steve Jobs a murit

Breaking News: Steve Jobs a murit

Steve Jobs, cofondatorul Apple, a murit în această noapte (ora României) la vârsta de 56 de ani, din cauza cancerului la pancreas, transmite agenţia Reuters.

„Suntem profund întristaţi să vă anunţăm că Steve Jobs a murit astăzi”, se afirmă într-un scurt comunicat al consiliului de administraţie al companiei. Steve Jobs era suferind de mai mulţi ani din cauza unor grave probleme de sănătate.

„Steve a murit astăzi în pace înconjurat de familia sa”, a precizat familia lui într-un comunicat separat.

Compania Apple a anuntat pe site decesul lui Steve Jobs.

„Apple a pierdut un geniu visător şi creativ, iar lumea a pierdut o persoană minunată. Cei dintre noi care au avut norocul să îl cunoască şi să lucreze cu Steve au pierdut un prieten drag şi un mentor inspirator. Steve a lăsat în urmă o companie pe care numai el o putea construi, iar sufletul său va fi mereu fundaţia Apple”, se scrie pe site.

Cine a fost Steve Jobs

Steven Paul Jobs s-a născut la 24 februarie 1955, la San Francisco (California), şi era suferind de mai mulţi ani din cauza unor grave probleme de sănătate. În 2004 a fost atins de o formă rară de cancer al pancreasului, iar în 2009 a fost supus unui transplant de ficat. 

La 24 august, Apple a anunţat demisia lui Steve Jobs, fiind înlocuit de Tim Cook, la acea dată director operaţional al companiei. Într-o scrisoare adresată conducerii şi ‘comunităţii’ Apple, Jobs a menţionat că doreşte să rămână preşedinte al consiliului de administraţie.

Deşi s-a aflat oficial în concediu medical cu începere din luna ianuarie, Jobs a apărut în public ca să anunţe noi produse sub marca Apple. El a revenit pentru scurt timp, în luna martie, pentru a dezvălui cea mai recentă versiune a iPad, iar ulterior pentru a participa la o cină informală găzduită de preşedintele Barack Obama pentru liderii din IT, în Silicon Valley.

‘Apple a pierdut un vizionar şi un creator de geniu, iar lumea a pierdut o fiinţă umană extraordinară’, a scris Tim Cook într-un e-mail adresat miercuri seara angajaţilor companiei şi dat publicităţii.
‘Steve lasă în urma lui o companie pe care numai el putea să o creeze, iar spiritul lui va fi pentru totdeauna la baza Apple’, a continuat el.

Steve Jobs a cofondat societatea, în 1976, împreună cu Steve Wozniak. El a demisionat în 1985 într-o perioadă de aprige dispute interne pentru putere ce au periclitat însăşi existenţa firmei până la revenirea sa la conducere, în 1997.

Ulterior, s-a ocupat de lansarea produselor de marcă ale companiei simbolizată de ‘mărul muşcat’, de la calculatorul iMac la tableta iPad, alături de dispozitive media portabile iPod sau telefonul multifuncţional iPhone a cărui ultimă versiune a fost prezentată marţi.

 

Steve Jobs a fost omul care, de la reîntoarcerea în companie – ca director executiv în 1997 – a exercitat cea mai mare influenţă asupra modului în care s-a dezvoltat Apple. El era cel care lua deciziile finale legate de designul produselor Apple, uneori mergând până la a schimba şi în cele mai mici detalii, indiferent că era vorba de iPod-ul Shuffle sau de desktopurile şi laptopurile Machintosh.

La Apple, Steve Jobs era arbitrul final pentru orice produs. Surse din companie, citate de agenţiile de presă străine, susţin că într-un singur an se făcuseră trei prototipuri ale primului model de iPhone. Primele două nu au reuşit să-l impresioneze pe cel care era considerat cel mai exigent director din industria IT şi cel care se implica cel mai mult în aplicarea filozofiei Apple în fiecare produs nou lansat. Cel de-al treilea prototip l-a mulţumit pe Jobs, iar în iunie 2007 iPhone-ul a fost lansat.

„Faptul că putea să îşi asume cu uşurinţă cele mai mari riscuri este cea mai importantă calitate a lui Steve Jobs, nu faptul că era un geniu sau că avea carismă”, spune Alan Deutschman, care a scris o biografie despre fondatorul Apple. „Apple a fost atât de inventivă pentru că Jobs îşi asumă riscuri majore, lucru rar întâlnit în corporaţiile americane. El nu face nici un studiu de piaţă pentru nici un produs. Totul stă în judecata sa, perfecţio­nismul şi curajul său”, a mai adăugat biograful, citat de The New York Times.

Însă, în spatele acestui curaj nebunesc de a-şi impune numai propriile idei, Jobs se baza totuşi pe un element raţional: puterea sa de a înţelege tehnologia şi, în acelaşi timp, cultura populară. Propriile sale studii şi observaţii, nu focus grupuri zilnice, desfăşurate pe parcursul a câteva săptămâni, au fost cele care l-au ghidat în carieră şi în deciziile pe care le-a luat de-a lungul vremii. Când un reporter l-a întrebat ce studii de piaţă au fost făcute pentru a vedea dacă tableta iPad este ceva ce oamenii vor să utilizeze, Jobs a răspuns sec: „Nici unul. Nu este treaba consumatorului să ştie ce îşi doreşte”.

Iată câteva puncte de repere a companiei Apple:

1976: Steve Jobs îmrepună cu prieteneul său din liceu Steven Wozniak fondează compania Apple Computer. Primul produs, Apple I îşi face debutul la „the Homebrew Computer Club” din Palo Alto, California.

1980: Acţiunile iniţiale a companiei se vând la preţul de 3,59 de dolari

1984: Apple lansează pe piaţă computerul Macintosh

1985: Steve Jobs demisionează după o luptă pentru conducerea companiei cu directorii

1991: Apare Powerbook, primul computer portabil de la Apple

1994: Se lansează Power Mac

1997: Jobs este numit CEO-ul companiei Apple după ce se înregistrează pierderi de peste 1,8 miliarde de dolari

1998: Este lansat iMac

2001: Apare iPod-ul Apple

2003: Se deschide magazinul online iTunes

2005: Sunt lansate modelele Shuffle şi Nano a iPod-ului

2007: Apple lansează iPhone-ul

2008: Se deschide magazinul App Store, o variantă îmbunătăţită a iTunes

2010: Apple întroduce pe piaţă Ipad-ul, o tabletă care va avea o cotă de ăiaţă de 84% până la sfârşitul anului

2011: Este lansat pe piaţă iPad 2

9 august 2011: Apple întrece gigantul petrolier Exxon Mobil Corp. şi devine cea mai valoroasă companie din America

4 octombrie 2011: Are loc prima lansare Apple fara Steve Jobs. A fost lansat iPhone 4S.

 

Vom reveni cu detalii.

Cele mai citite

Carlos Alcaraz este tot mai aproape de revenire! Imaginile care schimbă perspectiva înainte de US Open

Carlos Alcaraz se antrenează din nou la intensitate maximă și este tot mai aproape de revenirea în circuitul ATP după accidentarea la încheietura mâinii.Carlos...

Ilie Bolojan: Instabilitatea politică influențează evaluările agențiilor de rating privind România

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că evaluările agențiilor de rating sunt influențate atât de situația economică, cât și de stabilitatea politică și perspectiva...

Mircea Abrudean convoacă o nouă sesiune extraordinară a Senatului pentru Strategia Națională privind Biodiversitatea

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului în perioada 4-6 august, pe ordinea de zi urmând să se afle...
Ultima oră
Pe aceeași temă