20.6 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialBranduri de România

Branduri de România

Boom-ul a fost dat de „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” – care a luat cam tot ce era de luat – de la Golden Palm-ul de la Cannes până la mai multe premii pentru cel mai bun film într-o limbă străină la festivaluri din Statele Unite ale Americii şi Canada. Aşa au reînceput şi străinii să audă de cinematografia românească. Cris­ti­an Mungiu şi echipa sa au refăcut imaginea filmului autoh­ton peste hotare. Ultimul premiu a fost luat de „Marţi, după Crăciun” la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde Mirela Oprişor a luat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Pentru că este unul dintre acele lucruri pozitive care ne reprezintă în afara ţării, „Timpul liber” a promovat intens cinematografia românească în ultimii ani – şi va continua să o facă. Nici nu s-a întors bine în ţară, de la Sarajevo, că Mirela Oprişor nu ne-a scăpat, petrecând aproape două ore cu Teodora Duţu, care a descusut-o cât a putut de mult. Rezultatul discuţiei se întinde pe patru pagini pentru că Mirela a fost foarte în formă!

La capitolul turism însă, mai avem de învăţat. În cei 20 de ani după revo­luţie, România nu şi-a construit o imagine prea bună în Occidentul apropiat. Am pierdut, pe rând, turiştii din Scandinavia, după care turiştii din Germania, dar şi alţii. Îmi este foarte greu să cred că vom reuşi printr-un logo sau o campanie agresivă de câteva mili­oa­ne de euro să reparăm ceea ce s-a stricat în două decenii. Chiar dacă în ultimii doi ani numărul turiştilor străini a crescut, succesul – cel mai probabil – nu se datorează campaniilor de promovare făcute de Ministerul Turismului, ci mai degrabă agenţiilor de tu­rism sau a companiilor aeriene care încearcă să facă oferte foarte atractive pentru străini. Nu ştiu cât de repede se vor reface staţiunile din România – în multe nu s-a investit nimic de la revoluţie încoace – precum s-a întâmplat la Băile Lipova (care, după cum spune un articol din România liberă, „au renăscut din propria cenuşă” – http://sp2.ro/bai­leli­pova), însă exemplul ar trebui urmat urgent şi de alte staţiuni! Nu avem doar o frunză în „grădina noastră”, avem mult mai multe… trebuie doar să le valorificăm! Pe de cealaltă parte, fiecare român ar trebui să participe la refacerea imagi­nii ţării în străinătate, prin comportament, prin schimbarea unor men­talităţi… Şi, ca fapt divers, uitaţi-vă la un clip de prezentare al standului României la un târg de turism de la Londra, din anul 1964 – http://sp2.ro/rom­prom.

 

Cele mai citite

Termoenergetica București începe pregătirile pentru sezonul rece cu încărcarea instalațiilor și probe de presiune

Compania Municipală Termoenergetica București va începe miercuri, 18 septembrie, procesul de încărcare cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu realizarea...

Sorin Grindeanu asigură că la începutul lunii decembrie se va circula pe A7 între Buzău şi Focşani

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat, joi, la Focșani, că la începutul lunii decembrie se va deschide pentru trafic Autostrada A7 pe...

Autovehicule și ambulanțe mai ușor de donat: Guvernul schimbă reguli și crește plafonul

O entitate eligibilă va putea beneficia de o singură atribuire cu titlu gratuit de bunuri, pe parcursul unui an calendaristic Guvernul a modifica condițiile privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă