22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBrăila: 4 drumuri naţionale închise, locuitorii din 12 comune izolaţi

Brăila: 4 drumuri naţionale închise, locuitorii din 12 comune izolaţi

Patru din cele cinci drumuri naţionale din judeţul Brăila, precum şi 13 drumuri judeţene sunt închise, luni dimineaţă, din cauza zăpezii, fiind izolate 12 comune cu 20 de sate aparţinătoare, în timp ce opt localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, transmite Mediafax.

Prefectul judeţului Brăila, Gheorghi Obreja, a declarat, luni, DN 23 Brăila-Focşani, DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat, DN 21 Brăila-Slobozia şi DN 2 B Brăila-Buzău sunt blocate. El a precizat că DN 22 B Brăila-Galaţi Dig a fost redeschis, iar maşinile circulă însoţite de un utilaj de deszăpezire şi de o maşină a Poliţiei Rutiere.

Potrivit prefectului, sunt închise şi 13 drumuri judeţene, astfel că sunt izolate 12 comune cu 20 de sate aparţinătoare, între care Bordei Verde, Măxineni, Tichileşti, Siliştea, Măraşu.

“Se acţionează în forţă pe Brăila-Focşani, sperăm să terminăm până la ora 13.00. Pe DN 21 Brăila Slobozia vom avea circulaţie pe două fire în scurt timp. Apreciez că până diseară niciun drum nu va mai fi blocat la Brăila. Pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat se lucrează, de asemenea, şi estimăm ca până diseară să finalizam şi acest drum. Vom ridica şi restricţia pentru trecerea bac-urilor spre Tulcea şi Insula Mare a Brăila, care au fost închise de duminică”, a declarat prefectul de Brăila Gheorghi Obreja.

El a adăugat că pe drumurile judeţene situaţia este mai complicată întrucât nămeţii ating în unele zone şi doi-trei metri înălţime, în zonă fiind aşteptate şi utilaje de la CNADNR cu care să se poată interveni.

Prefectul de Brăila a adăugat că în municipiul reşedinţă de judeţ zăpada măsoară circa 50 de metri, în timp ce în afara oraşului, în unele zone, viscolul a format suluri de zăpadă de până la trei metri, pe o distanţă de până la 200 de metri, o astfel de situaţie fiind la Galbenu.

Luni dimineaţă, în judeţul Brăila, sunt nealimentate cu energie electrică opt localitaţi: Bărăganul, Tătaru, Gemenele, Găvani, Movila Miresii, Esna, Ţepeş Vodă şi Roşior.

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă