» Un tribunal thailandez a decis incarcerarea traficantului de arme rus intr-o inchisoare de maxima securitate.
» "Negustorul mortii" poate fi tinut in arest preventiv timp de trei luni.
Lak Nitiwatvichan, avocatul lui Viktor Bout, recomandat de Ambasada Rusiei la Bangkok, a respins acuzatiile de sprijin acordat terorismului, formulate de justitia americana care vrea extradarea lui, si a spus ca cere eliberarea pe cautiune a clientului sau, in asteptarea unui eventual proces in Thailanda.
Supranumit "Negustorul mortii", pentru trafic de arme timp de 15 ani intre Africa si America de Sud via Afganistan, Bout a fost arestat joi la Bangkok, la finalul unei operatiuni-capcana in care agenti americani s-au prezentat drept membri ai gherilei marxiste columbiene FARC. La arestarea lui au contribuit si informatiile furnizate de serviciile secrete romane. Un complice al sau, Andrew Smulian, a venit in Romania si a negociat vanzarea de arme cu doi membri ai gherilei FARC, care erau in realitate agenti americani din DEA. Tranzactia ar fi valorat 5 milioane de dolari. In cadrul intalnirilor din Romania s-a stabilit ca Bout sa mearga in Thailanda pe 6 martie pentru a finaliza tranzactia. La Bangkok, Bout – cautat de fortele de politie din mai multe tari pentru incalcarea embargourilor ONU – a fost arestat, dar Smulian este cautat in continuare.
Procurorul federal din New York l-a inculpat pe Bout pentru "complot in vederea procurarii de sprijin material unei organizatii teroriste", rebelii FARC fiind considerati de SUA teroristi din 1997. In timp ce Statele Unite doresc extradarea lui Bout, autoritatile thailandeze au afirmat ca traficantul in varsta de 41 de ani face obiectul unei anchete in Thailanda pentru a determina daca a folosit teritoriul tarii ca baza pentru tranzactii de arme cu teroristii. Fiind arestat sub acuzatia de acordare de sprijin material teroristilor, el este pasibil de o pedeapsa cu 10 ani inchisoare in Thailanda, unde poate fi tinut in arest preventiv timp de trei luni. Autoritatile thailandeze estimeaza ca vor incheia ancheta in doua luni. Iar daca procurorul considera ca nu exista suficiente elemente pentru a-l aduce in fata instantei, Agentia Antidrog americana (DEA) il va putea duce pe Bout in SUA.
In 2001, cotidianul american Washington Post a scris ca arme fabricate in Romania au ajuns in mainile Al Qaeda prin intermediul lui Bout, maior de aviatie rus, nascut in Tadjikistan, vorbitor a sase limbi, studiate la Institutul Militar Rus de Limbi Straine.
Sambata, Bout a parut destins in cursul unei audieri in fata unui tribunal din Bangkok, ridicand degetul mare in directia unui rus din multime si glumind cu politistii in timp ce astepta sa fie trimis la inchisoarea de maxima securitate din Klong Prem, la nord de Bangkok. Imbracat cu un tricou rosu si pantaloni kaki, Bout a fost supus amprentarii in fata jurnalistilor.
Guverne si servicii straine
Cel mai mare traficant de arme din lume a reusit sa ramana in libertate atat de mult timp pentru ca ar fi beneficiat de protectia unor guverne si servicii de informatii straine, a aratat The Observer. Razboiul dintre Israel si Hezbollah din vara anului 2006 incepuse pe cand serviciile de informatii americane l-au scapat pe acest barbat cu statura de urs, mustata si figura complice, care tocmai se intalnise cu membri ai conducerii miscarii siite in afara Beirutului. "Povestea lui este o parabola instructiva despre afaceri, razboi si latura banditeasca a globalizarii", scrie The Observer. "Este, de asemenea, o poveste care arunca o lumina sumbra asupra celor cinci tari membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, a caror relatie cu Bout a fost cel putin ambigua. Rusii il protejau, se pare, pe Bout (…), iar unii agenti CIA, daca nu cumva organizatia insasi, au descurajat alte agentii americane sa-l prinda atata vreme cat era util."
» Contributia SRI
serviciul roman de Informatii (SRI) a contribuit in principal prin "punerea in aplicare a autorizatiilor de interceptare a comunicatiilor emise de instanta competenta pe numele unor importanti parteneri ai lui Bout cu legaturi in Romania", dupa cum se arata intr-un comunicat SRI. La solicitarea DEA, SRI a participat cu ofiteri de caz alaturi de reprezentanti ai Ministerului Public – DIICOT si MIRA – Politia de Frontiera" si a efectuat "verificari extinse asupra conexiunilor lui Bout".