12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBosch a semnat contractul pentru Jucu

Bosch a semnat contractul pentru Jucu

Reprezentanţii Bosch, cei ai Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai societăţii Tetarom au semnat, vineri, contractul pentru construirea unei fabrici de componente auto în parcul industrial din Jucu, de unde a plecat, la sfârşitul anului trecut, producătorul finlandez de telefoane mobile, Nokia. “Semnarea contractului a avut loc într-un cadru privat, la un notar”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 

Înţelegere pentru un secol

Acest contract a fost încheiat pentru o durată de 99 de ani, durata maximă prevăzută de Codul Civil. Dacă Bosch ar pleca mai devreme de încheierea acestui termen, ar trebui să plătească o despăgubire egală cu taxa de redevenţă pentru doi ani. Aceasta este de 0,1 euro pe metru pătrat pe an, potrivit www.clujtoday.ro.

Compania germană are dreptul să cumpere terenul pe care îşi va amenaja fabrica. În acest caz, preţul terenului va fi stabilit de un evaluator ales de Consiliul Judeţean şi agreat de firma germană. Aceasta va investi în Jucu suma de 77 de milioane de euro. Investiţia ar urma să creeze peste 2.000 de noi locuri de muncă directe şi minim 1.000 de noi locuri de muncă indirecte.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă