» "Si hipopotamii au fiert in bazinul lor", romanul scris de parintii generatiei beat Jack Kerouac si William Borroughs inainte de debutul lor literar, a aparut in limba romana.
» Volumul, aparut abia in 2008 in strainatate, dupa moartea celor doi scriitori si a unuia dintre personaje, spune povestea, foarte putin fictionalizata, a unei crime gay care a avut loc in grupul lor de prieteni.
» David Kammerer (33 ani) este ucis de Lucien Carr (19 ani), cei doi fiind legati printr-o prietenie de cinci ani; Kerouac este gasit complice, sta cateva luni la inchisoare, de unde scapa printr-o cautiune platita de bogatul sau socru.
Relatia dintre David Kammerer si Lucien Carr incepe cand acesta din urma are 14 ani (12 ani in carte) – intr-o duminica in care Kammerer conducea o misiune a unui grup de cercetasi in St. Luis. Kammerer se imprieteneste cu baiatul, pierzandu-si capul dupa el. Natura relatiei dintre ei e ambigua – mai probabil e ca cei doi sa fie legati printr-o prietenie platonica, in care cel mic e magulit de atentia pe care un adult i-o acorda (aceasta e versiunea acreditata de roman). Oricum, crescand, Carr descopera ca ii plac femeile, iar atentia cu care il inconjoara Kamerrer ajunge sa il plictiseasca; in roman, Carr este la varsta cand incearca sa-si faca intrarea in viata sexuala, dar are ezitari: "Uneori, se mozoleau toata noaptea pe canapea, dar fara sa faca sex, chiar daca ramaneau doar in lenjerie intima. Genul asta de virginitate tehnica era ditamai pacostea". Obsesia lui Kammerer e durabila, motiv pentru care, in momentul cand Carr soseste la New York sa urmeze Universitatea Columbia, Kamerrer vine dupa el.
In New York, Kammerer (care e deja falit si fara job, daca ar fi sa creditam romanul) locuieste in apropierea unui alt amic din St. Luis, William Borroughs, care-l cunoaste de asemenea pe Carr. Ca parte a gastii din St. Louis, Kammerer intra in contact cu grupul Beat Generation (pe vremea cand acesta nu se facuse remarcat, ci o ardea boem – e vorba de anii celui de-al doilea razboi mondial), cu figuri ca Allen Ginsberg, Jack Kerouac si Herbert Hunckle. Grupul se intalnea in apartamentul iubitei lui Kerouac (alias Mike Ryko, in roman), o femeie bogata din Detroit, care impartea un apartament cu Joan Vollman (care ulterior se va casatori cu Borroughs si va fi impuscata in cap de acesta in 1951, in urma unui accident nefericit).
Romanul nareaza tocmai aceasta perioada, cand Carr (alias Phillip), complet sastisit de avansurile si devotiunea prietenului sau, se decide sa se imbarce marinar pe un vas spre Europa, pentru a scapa de umbra credincioasa a acestui prieten prea insistent (care, in carte, escaladeaza scari de incendiu ca sa-l vada dormind si e convins, donquijoteste, ca heterosexualitatea amicului e o joaca de copii). In noaptea crimei, Carr bea la West End Bar cu niste prieteni, printre care si Ginsberg si Kerouac. Kammmerer vine in bar sa-l vada pe Carr, iar cei doi pleaca impreuna pe la 2–3 noaptea. E ultima oara cand cineva il mai vede pe Kammerer in viata. Carr il injunghie de doua ori pe Kammerer (in roman, arma e un topor), aruncand cadavrul in Raul Hudson; pentru ce s-a intamplat intre cei doi, nu exista decat marturia lui Carr ca David Kammerer i-a facut avansuri, iar lucrurile au scapat de sub control.
Dupa ce comite crima, tanarul vine la Bor-roughs, care-l sfatuieste sa caute un avocat si sa se predea politiei (daca ar fi sa credem cartea, Carr este sfatuit de cinicul Borroughs, el insusi homosexual in lumea reala, sa spuna ca David Kammerer s-a dat la el, ca sa castige simpatia judecatorilor). In loc de asta, Carr merge la Kerouac, iar cei doi arunca cutitul intr-un canal de scurgere si dau foc ochelarilor lui Kammerer. In ziua care urmeaza, Carr se preda politiei, ulterior pledand vinovat si obtinand o sentinta usoara de 2 ani; romanul ia sfarsit cu internarea tanarului intr-un spital psihiatric, fara sa mai spuna ce s-a intamplat cu ceilalti. In lumea reala, Borroughs a obtinut rapid bani pentru cautiune, scapand de inchisoare, cata vreme Kerouac, abandonat de familie, iese din puscarie abia dupa ce se casatoreste cu bogata Edie Parker, a carei familie plateste cautiunea.
Borroughs interzice aparitia cartii pana la moartea personajului principal
"Si hipopotamii au fiert in bazinul lor" este scrisa in 1945, pe vremea cand cei doi guru ai generatiei beat nu debutasera inca. Capitolele sunt scrie in alternanta, naratorul lui Borroughs purtand numele "Will Dennison", un barman morfinoman din New York, iar Kerouac ca "Mike Ryko", un barbat care nu se ocupa cu nimic; in roman, ambii sunt cuplati cu femei, deci sunt 100% hetero. Volumul este refuzat insa de edituri. In 1973, o biografa a lui Kerouac, include intr-un articol din New York Times, consacrat lui Kerouac referiri la cazul Carr- Kammerer, ilustrate cu citate din "si hipopotamii…", fapt care-l infurie pe Carr – iar Borroughs isi apara prietenul dand in judecata revista si obtinand dreptul de a controla soarta cartii, care apare abia dupa moartea lui Carr, in 2005.
Genele artistice ale lui Borroughs, mai puternice decat cele ale lui Kerouac
Fanii primului Borroughs, cel din "Junky", se vor simti razbunati: genele artistice ale acestuia se dovedesc mai puternice decat ale lui Kerouac, impunandu-si viziunea cinica si universul haotic, colcaitor – acelasi New York de bertivi, tarfe, marinari si indivizi care nu se ocupa cu nimic, doar fac combinatii, abuzand si tepuind sau lasandu-se abuzate cu aceeasi nepasare voioasa. Razbate prea putin din utopismul hippie si stangismul naiv care fac marca stilistica a lui Kerouac, impunandu-l ca portavoce a generatiei beat. Chiar daca este scris la patru maini, cele doua voci pot fi lesne confundate: "In loc sa-i mai zica ceva Barbarei, Phillip a scos capul pe geam si l-a intrebat pe soferul dricului: "E mort?" – in pofida aparentelor, aceasta gluma nu-i apartine lui Borroughs, ci lui Kerouac, ca sa dau un exemplu din text.
E drept, apar sindicate, ceva discutii emancipationiste (din fericire, dezamorsate prin ironie: "dinozaurii mai progresisti s-au transformat in mamifere, iar , in timp ce dinozaurii mai burghezi au disparut"), iar planuirea calatoriei spre Europa anticipeaza paginile din «On the Road», capodopera lui Kerouac. In mare, insa, privirea naratorilor e cinic-detasata, desensibilizata la abuzuri sau suferintele cu care se intalnesc, inevitabil: "(Politistul) l-a lovit din nou, trantindu-l la podea. Apoi ceilalti doi gabori l-au ajutat sa se ridice, i-au scuturat hainele si i-au cautat palaria: "Dumnezeule, cine te-a batut asa, amice?", l-a intrebt unul dintre ei. E perceptia unui individ harsit, pentru care toate sunt fapte. La fel ca in "Junky", de sub cinismul dezabuzat al naratorului nu scapa nici homosexualitatea, in al carei cerc Borroughs insusi e prins (chiar daca in roman nu e marturisita) – dar asta nu pare sa-l faca mai empatic la suferinta ridicola si tragica a indragostitului Kammerer:
"Apoi Phillip (Carr – n.red.) a venit de la bar cu un pahar in mana si s-a asezat langa mine si Janie. Al (Kammerer – n.red.) ne dadea tarcoale si eu i-am zambit incurajator. El s-a apropiat incet si a dat sa-si traga un scaun langa Phillip. "Pleaca de aici, poponarule", i-a spus Janie. Al s-a tras inapoi si s-a dus la bar. Dar dupa un minut incepuse sa dea din nou tarcoale mesei, ca un chelner plin de solicitudine". In definitiv, toate sunt fapte – iar lumea, cum spunea Wittgenstein, e totalitatea faptelor; interpretarile lor pot la fel de bine sa lipseasca. Un roman neasteptat de bun, cu un Borroughs foarte proaspat si in mare forma si un Kerouac (din fericire) foarte ascultator, asa cum se cuvine de la un scriitor mai tanar.
