29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialBorissov: România şi Bulgaria trebuie tolerate

Borissov: România şi Bulgaria trebuie tolerate

Europa ar trebui să dea undă verde României şi Bulgariei pentru spaţiul Schengen, pentru că ambele state şi-au îndeplinit integral criteriile de aderare şi sunt stabile financiar, a declarat ieri premierul bulgar Boyko Borissov, în deschiderea şedinţei comune de guvern organizate la Bucureşti.

„Bulgaria şi România creează repede şi deschid o infrastructură bună, după criteriile Maastricht, nimicesc deficitele de buget, au voinţă politică pentru stabilitate financiară şi, nu în ultimul rând, ambele ţări au îndeplinit sută la sută criteriile Schengen”, a mai adăugat oficialul bulgar, exprimându-şi convingerea că statele Schengen vor tolera aceste ţări disciplinate, care îşi îndeplinesc angajamentele asumate în faţa UE.

Parlamentul European dezbate, în această săptămână, un proiect de rezoluţie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, votul fiind prevăzut pentru astăzi. Eurodeputaţii solicită Consiliului European să ia măsurile necesare pentru a permite României şi Bulgariei să adere. O decizie privind aderarea celor două ţări a fost amânată pe 21 septembrie, în urma blocajului generat de poziţia inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat apoi şi Finlanda.

Şi Dunărea va avea un „brand”

Atât premierul bulgar, cât şi omologul său român, Emil Boc, au făcut referire ieri, în timpul reuniunii de la Bucureşti, la motivele pentru care cele două ţări merită să fie primite în Schengen. 

„Cerem soluţii concrete bazate pe propriile noastre merite, pe respectarea regulilor, şi nu pe schimbarea acestora în timpul jocului”, a spus Emil Boc.

La şedinţa comună de ieri, oficialii celor două state au discutat despre viitoare proiecte comune în domenii precum energie, transporturi, agricultură, educaţie. Proiectele comune prioritare, care trebuie analizate până la reuniunea de anul viitor, sunt crearea unui „brand” al Dunării în regiune, construirea unui al doilea pod şi noi hidrocentrale pe Dunăre, finalizarea interconectorului de gaz Giurgiu-Ruse. 

Cele mai citite

A schimbat istoria la doar 16 ani! Performanța care reaprinde comparațiile cu Maria Sharapova

Kristina Liutova a cucerit titlul WTA 250 de la Memphis după un parcurs spectaculos început din calificări.Kristina Liutova a reușit una dintre cele mai...

Companiile apropiate de Viktor Orban își schimbă strategia după instalarea noului guvern din Ungaria

Analiștii avertizează că firmele care au depins de contractele publice ar putea avea dificultăți, iar unele riscă să dispară în noul context politic.Marile companii...

Camora rupe tăcerea despre criza de la CFR Cluj! Căpitanul dezvăluie ce promisiune a primit de la conducere

Mario Camora susține că jucătorii au primit asigurări din partea conducerii că problemele financiare de la CFR Cluj vor fi rezolvate în perioada următoare.Înfrângerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă