21.1 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialBombă pe platoul unei emisiuni din Rusia

Bombă pe platoul unei emisiuni din Rusia

Un fan nemulţumit al emisiunii Dom-2, echivalentul rusesc al producţiei Big Brother, a amplasat două bombe în platoul de filmare al emisiunii, iar unul dintre dispozitive a explodat şi a provocat rănirea unui gardian, relatează Mediafax.

Serghei Liapin, în vârstă de 39 de ani, încercase, în iarna acestui an, să pătrundă pe platourile emisiunii pentru a participa la filmări, însă gardienii îi blocaseră accesul, potrivit cotidianului Komsomolskaia Pravda. Afirmând că a fost agresat, Liapin a depus o plângere la poliţie, însă după ce reclamaţia a fost clasată, el a publicat pe Internet o serie de ameninţări la adresa emisiunii, însoţite de numele şi numărul său de telefon.

Cotidianul Moskovski Komsomoleţ afirmă însă că Liapin suferă de o obsesie pentru unul dintre concurenţi, Vlad Kadoni, care se prezintă drept „mag”. „O primă versiune a faptelor indică faptul că Liapin este un client nemulţumit al magului. A doua – telespectatorul prea impresionabil s-a săturat de intrigile lui Vlad şi a vrut să-i dea o lecţie. A treia versiune este de ordin privat. Există zvonuri că Vlad ar fi homosexual şi este posibil ca el să fi respins avansurile lui Liapin”, afirmă ziarul.

Dom-2 (Casa numărul doi) a avut deja mai mult de 200 de concurenţi şi a doborât toate recordurile mondiale de longevitate pentru un reality show, fiind difuzat fără întrerupere din 2004. Circa 20 de candidaţi se află permanent în concurenţă pentru a forma cupluri şi a construi o casă, iar unii dintre participanţi sunt prezenţi de mai mult de trei ani.

Emisiunea este vizată de mai multe plângeri, reclamanţii acuzând „caracterul erotic” al acesteia şi cerând interzicerea difuzării în cursul zilei.

Cele mai citite

Trump anunță că inteligența artificială va fi unul dintre subiectele-cheie ale întâlnirii cu Xi Jinping la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a confirmat că îl va primi pe liderul chinez Xi Jinping la Washington pe 24 septembrie, iar una dintre temele...

O navă comercială a fost avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe. Posibil impact cu o dronă sau o mină

O navă comercială sub pavilion liberian a fost avariată în noaptea de 23 spre 24 iulie, în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ...

SUA impun noi taxe vamale pentru peste 80 de economii. Uniunea Europeană, pe lista celor vizate

Administrația președintelui Donald Trump a anunțat noi taxe vamale pentru importurile provenite din peste 80 de țări și blocuri economice, printre care se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă