11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialBoli rare în Spitalul Judeţean Constanţa

Boli rare în Spitalul Judeţean Constanţa

Două femei, aflate în stare foarte gravă, se află internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au fost
diagnosticate cu boli rare.

Una dintre paciente are o poliradiculonevrită, care afectează nervii periferici şi duce la paralizie, iar apoi la moarte, iar cealaltă are o formă foarte gravă de pneumonie. Managerul spitalului, Dan Căpăţână, a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că prima pacientă este internată la neurologie şi a venit de la Spitalul din Medgidia. Ea a fost diagnosticată cu poliradiculonevrită, afecţiune a nervilor periferici. „Are o poliradiculonevrită. Înseamnă o afectare a nervilor periferici de la centru spre periferie. Diagnosticul prezumtiv este de o boală autoimună, deci o boală a cărei etiologie este deocamdată necunoscută. Singura terapie care ar putea să o salveze este o terapie cu gamaglobuline, terapie care ne costă peste 200 de milioane de lei. Am făcut deja comandă şi sperăm să putem să o ajutăm să-şi revină, pentru că altfel moare”, a spus managerul spitalului.

Cealaltă pacientă, diagnosticată cu o pneumonie foarte gravă, este internată în secţia de anes­tezie şi terapie intensivă, iar starea sa este una foarte gravă. Pacienta suferă şi de astm, iar pe timpul verii a lucrat ca bucătăreasă, într-un mediu cu aburi şi cu program prelungit de lucru. Medicii susţin că este posibil ca ea să fi avut o infecţie pe care a dus-o pe picioare până i s-a agravat starea. De asemenea, cadrele medicale au descoperit că forma de pneumonie de care suferă nu este una foarte frecventă. 

Antibiotice de ultimă generaţie

„Fata are o pneumonie foarte gravă, probabil pe fondul unei imunităţi foarte scăzute şi am descoperit în aspiraţii bronşice tot felul de germeni preexistenţi. I-am dat antibiotice de ultimă generaţie şi tot ce înseamnă terapie de ultimă generaţie ca să putem să o salvăm, pentru că pneumoniile astea sunt foarte rare, sunt trei germeni acolo pe care noi i-am descoperit şi încercăm să luptăm cu ei”, a explicat managerul spitalului.

Cele mai citite

Inundațiile din Brazilia au făcut 143 de morți. Guvernul anunță cheltuieli de urgență

Bilanțul victimelor ploilor abundente din statul brazilian Rio Grande do Sul a crescut la 143 de morți, a anunțat duminică organul guvernamental local de...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Eșec pentru Gloria Bistrița în finala EHF European League. Dunărea Brăila a terminat pe locul patru

Gloria Bistriţa a pierdut finala EHF European League la handbal feminin, fiind învinsă de formația norvegiană Storhamar cu scorul de 29-27, duminică seară, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă