» A terminat UNATC in 2001, iar un an mai tarziu a plecat cu prietena si cu pisica in Saigon, mutandu-se apoi, in aceeasi formatie, in Dubai.
» Scurtmetrajul sau, "O zi buna de plaja", selectionat la Berlin, vorbeste in 10 minute despre trei delincventi minori razvratiti impotriva adultilor.
» Dupa ce a elaborat impreuna cu Catalin Mitulescu scenariul la "Un balon in forma de inima", Bogdan Mustata (32 de ani) pregateste scenariul primului sau lungmetraj.
» De ce ai plecat la Saigon?
M-am dus sa muncesc. Initial, eu si prietena mea nu stiam unde sa mergem, dar s-a ivit ceva de munca pentru ea si asa ne-am hotarat. Am plecat in decembrie si in martie deja lucram. Proiectul principal au fost serialele – am scris scenariile si am regizat 12 episoade din 16. Am lucrat in engleza pana am reusit s-o rup pe vietnameza, dar au fost zile cand n-am avut traducator si a trebuit sa ma descurc. Dupa Saigon, m-am intors un pic la Bucuresti, dupa care am plecat in Dubai, unde am scris. Aici am avut de scris un proiect de lungmetraj, dar in acelasi timp veneam des pe la Bucuresti pentru ca incepuse nebunia cu "Un balon in forma de inima". In 2006 proiectul a mers la vreo trei ateliere, la Sarajevo, Salonic si Cannes.
» Te stii cu Catalin Mitulescu de mult?
Am terminat impreuna UNATC-ul in 2001 si suntem prieteni buni. Scenariul la "O zi buna de plaja" e scris de el. Scenariul a castigat la CNC din al doilea foc. Pe atunci era asa, o mica joaca de-a noastra, pentru ca scriam cu el la "Balon…", iar eu alesesem un scenariu de-al lui din mai multe pe care le avea. Din prima zi petrecuta in Vietnam am inceput sa scriu si am facut un mediumetraj de vreo 30 de pagini, pe care i l-am trimis lui Catalin. I-a placut si a zis sa-l dezvolt. Pe urma a fost o pauza, fiindca el filma la "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", iar eu aveam filmele mele la Saigon. In schimb, scenariul la "O zi buna de plaja" il stiu de mai demult. Catalin facuse inainte de UNATC niste documentari prin penitenciare pentru minori. Cred ca de acolo a venit ideea. Eroii filmului sunt trei copii, care se vede clar ca sunt delincventi, care rapesc o prostituata si un sofer. Ii rapesc pentru a se razbuna.
» Filmul tau seamana cu "Funny Games" al lui Michael Haneke?
Am revazut filmul lui Haneke inainte de inceperea filmarilor. Acolo era cu totul alt mesaj, dar in structura, pentru mine, stiu ca sunt cateva lucruri din Haneke. Dar nu vad decat eu asta.
» Cum te-ai documentat?
Am petrecut cateva saptamani vorbind mult cu copii inchisi pentru delincventa la Gaesti si Craiova. Sunt intrebari-tip cu care incepi o discutie – "De ce esti aici?", "De cat timp?", "Cine sunt ai tai?" – dar e impresionant ca marea majoritate a acestor minori, 90%, provin din familii dezorganizate. Parinti despartiti, morti, plecati. Toti au probleme de genul asta. Cumva despre asta e vorba in film, despre o razbunare fata de niste posibili parinti. Cand am facut castingul, am schimbat scenariul si am coborat si varstele copiilor, si varstele adultilor.
» Ai comunicat usor cu acesti copii?
Acuma, se spune ca exista trei povesti: una pe care ei o spun celor care ii judeca, povestea pe care o spun colegilor si povestea pe care n-o stie nimeni. Eu am incercat sa trec de prima poveste si cred ca de multe ori am reusit sa ajung la cea spusa colegilor. La povestea adevarata n-am ajuns decat cu copiii cu care am filmat. si nici acolo nu sunt sigur ca asa a fost.
» Printre acesti copii delincventi i-ai gasit pe cei trei interpreti?
Pe unul dintre ei l-am luat de la Craiova, desi era complicat din punctul de vedere al productiei. Cu ceilalti doi, care vin din centre de plasament, mai lucrasem cand fusesem director de productie la mediumetrajul Ruxandrei Zenide, "Stejarii verzi", in care ei jucau. Acolo eu ma ocupam de relatia cu orfelinatele – luam aprobarile, vorbeam cu educatoarele etc. Mi-am petrecut mult timp cu ei.
» Care e povestea acestui copil luat din centrul de reeducare de la Craiova?
Florin Sinescu fost inchis pentru talharie. Cand am ajuns noi la Craiova, el era in preventiv, adica astepta sentinta finala. Ei au niste sisteme – inchis, semideschis, deschis –, iar el, fiind in preventiv, era in sistem inchis, adica tot timpul trebuia sa fie cineva cu el. Cu cateva zile inainte de inceperea celor cinci zile de filmare, am aflat insa ca fusese eliberat conditionat pentru judecata. L-am luat cu aprobari, am mers la filmare, ne-am mai vazut la un postsincron, iar acum am auzit ca e inca la Craiova. I-au dat patru ani si jumatate, dar nu stiu daca o sa stea atat. M-ai intrebat daca l-a ajutat cu ceva faptul ca a lucrat la film. Raspunsul e ca nu stiu. A luat patru ani si jumatate pentru ca nu s-a prezentat la proces, fiind plecat in strainatate, desi n-avea voie.
» Te asteptai sa fii selectionat la Berlin?
Ma asteptam sa fiu luat in sectiunea "Generations", care e, fireste, de mai mica importanta decat competitia pentru Ursul de Aur si Ursul de Argint.
» E un avantaj sau un dezavantaj faptul ca Ada Solomon e in juriu?
Nu stiu, nu prea cred in teoria asta a conspiratiei, dar, pe de alta parte, aceasta teorie ar putea functiona si invers, adica ar putea exista o presiune sa nu para ca ma favorizeaza pe mine. Nu stiu, habar n-am.
» Dar daca un Urs de Aur pentru un scurtmetraj romanesc s-a dat deja acum patru ani, crezi ca se va spune: "Romanii sa mai astepte"?
Nici in teoria asta nu cred. Oricum, premii sunt destule. Nu se da numai Ursul de Aur, se mai pot da inca doi Ursi de Argint, plus alte premii care se dau pentru toate cele 30 de filme alese in Berlinale Shorts.
» Cu proiectul lungmetrajului de debut cum stai?
Lucrez la el. Bine, teoretic mai am un proiect de lungmetraj in Dubai, proiect pe care il scriu sub contract si pe care l-as putea regiza. Acum, eu am facut lungmetraj si in Vietnam, pentru ca serialul la care am lucrat acolo, care a facut oarecare valva, a fost remontat si a fost lansat in cinematografe, eu fiind coregizor. E un serial despre studenti – nu doar vietnamezi, ci si straini –, despre iubirile si betiile lor, si a rulat in cinematografe cu titlul "39 de grade dragoste". Eu am plecat din Saigon cand inca nu se daduse drumul serialului, dar am auzit pe urma ca a fost vandut in Singapore, Malaysia, Indonezia si ca a mers foarte bine. In acel moment, filmele coreene erau foarte scumpe si actorii coreeni erau idoli in toata Asia. Dar pe urma piata s-a umplut si s-a simtit nevoia altor filme, cu mai putini bani.
» Si cum e sa stai in Saigon?
E cald, e frumos. Am prieteni acolo si oameni care ma cheama sa fac filme, dar infrastructura nu e foarte buna. La inceput, mi se parea ca nu se lucreaza pe platou. M-am dus la medic – caderi de calciu etc. Dar problema era a mea, ca eram obisnuit cu alt stil. Acolo sunt alte prioritati. Relatiile sunt mult mai importante. Decat sa respecti un deadline, mai bine mergi cu omul respectiv la o cafea si stai de vorba si va imprieteniti. E alt ritm. Mi-e foarte dor de Saigon. Dar in cateva luni o sa devin tata aici.
