Europarlamentarul sucevean Catalin Nechifor (foto), caruia i-a fost anuntata recent candidatura in aceasta toamna din partea PSD pentru un mandat in Parlamentul Romaniei, acuza Guvernul ca a trecut "prea usor" peste blocarea fondurilor SAPARD.
"Chiar daca fermierii sunt cei care sufera, reactia Guvernului si a clasei politice in acest caz este neutra. Trecem prea usor peste ceea ce se intampla rau in Romania", a spus Catalin Nechifor. In opinia sa, situatia care a dus la blocarea Programului SAPARD este "ingrijoratoare" chiar daca nu e similara cu cea din Bulgaria. El a mai sustinut ca a avertizat asupra unei eventuale aparitii a acestei probleme cu trei luni in urma. Eurodeputatul PSD de Suceava a spus ca a cerut Comisiei Europene, la sfarsitul lunii iunie, informatii privind neregulile aparute in executarea unor proiecte europene in agricultura si a intrebat CE daca prevede intarzieri ale platilor care ar putea sa influenteze inchiderea Programului SAPARD in Romania in acest an.