28.5 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialBlestemul cozilor comuniste

Blestemul cozilor comuniste

Pas cu pas, amarastenii sunt urmariti de blestemul cozilor de altadata. Au crezut unii cu naivitate ca vor scapa in democratia noastra originala de cosmarul orelor petrecute la rand, in vant si ploaie, pentru o cescuta de ulei sau cateva grame de unt!
E drept, astazi, uleiul si untul se gasesc la discretie si fara coada, dar sunt prea putini cei care, ma refer in special la pensionari, isi pot permite sa se aprovizioneze pe saturate, cum s-ar spune, cu astfel de produse. Traditionalele cozi comuniste din Romania nu au disparut, fiind redimensionate si redirectionate spre alte puncte sociale.
Paradoxal, chiar daca nu mai sunt cozi la alimentele de baza, romanul tot moare de foame! Amarasteanul, devenit subiect de bancuri pentru unii parveniti ai Puterii, este obligat sa astepte ore in sir pentru buna lui intentie de a-si plati la timp darile fata la stat. Fata de un asemenea gest mai mult decat laudabil, functionarii statului reactioneaza cu un sictir greu de catalogat, desi, in mod normal, dumnealor ar trebui sa bata din poarta in poarta ca sa adune taxele si impozitele ce se cuvin.
De ani de zile, asistam la aceleasi scene de cosmar, cu oameni necajiti care, de teama de a nu veni penalizarile peste ei, se asaza la cozi cu noaptea in cap! In acest interval de timp, unul al suferintei si umilintei, autoritatile nu s-au deranjat sa ia vreo masura, oferindu-ne mereu aceleasi si aceleasi explicatii puerile, conform carora platitorii de taxe din Romania, la cei din popor ma refer, sunt condamnati sa stea la nesfarsitele cozi comuniste.
La Constanta, cozile comuniste au atins apogeul in aceste zile, daca luam in calcul debandada si isteria de la ghiseele Casei Judetene de Pensii. Pensionarii, bolnavi si care traiesc de pe o zi pe alta, sunt purtati pe drumuri cu un cinism fara margini de catre cei care ar fi trebuit sa le recalculeze pensiile!
In ciuda promisiunilor facute de toti cei care s-au perindat pe la guvernare, pensionarul continua sa fie purtat pe drumuri pentru tot felul de nimicuri, ca expresie vie a ceea ce noi numim o mare bataie de joc! Cozile comuniste de astazi sunt un fel de ghilotina pentru acesti oameni nefericiti.
Mai este oare necesar sa amintim de adevaratele drame care se petrec pe viata si pe moarte in confruntarile disperate pentru medicamentele compensate?
Cei care trateaza aceste categorii sociale ca pe un balast ar vrea poate, cunoscut fiind cinismul lor, ca dumnealor sa faca, eventual, coada la cimitir! Dar nici acolo lucrurile nu sunt chiar atat de simple precum par! De-a dreptul dezarmanta este atitudinea celor care, de cele mai multe ori, ranjind, s-au obisnuit sa ridice absent din umeri, amintindu-ne de celebra replica ceausista: „Niste viermi”(!!)

Cele mai citite

Nicușor Dan: A treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion...

Zelenski acuză Rusia că pregătește o nouă desfășurare de trupe nord-coreene: Vor să aducă încă 30.000 de soldați

Coreea de Nord a trimis deja, în 2024, aproximativ 14.000 de militari în regiunea rusă Kursk, în baza unui acord de apărare reciprocăPreședintele ucrainean...

Record absolut la Medicina din București: aproape 7.000 de tineri concurează pentru un loc la UMF „Carol Davila”

Din totalul locurilor scoase la concurs, 1.291 sunt finanțate de la bugetul de stat, iar 656 sunt disponibile cu taxăUniversitatea de Medicină și Farmacie...
Ultima oră
Pe aceeași temă