35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialBilaşco a semnat cu Steaua

Bilaşco a semnat cu Steaua

Steaua a făcut două achiziţii de marcă, Marius Bilaşco şi George Galamaz, însă doar primul a semnat cu gruparea din Ghencea, în timp ce al doilea a confirmat că va parafa înţelegerea prin impresar. „La ora asta nu putem să vorbim decât despre Bilaşco şi Galamaz. Brandan nu a confirmat că vine la Steaua. În primă instanţă a refuzat, a zis că dă răspunsul pe 1 septembrie, acum să vedem dacă ne mai interesează pe noi. Bilaşco a semnat, iar Galamaz a confirmat prin impresar”, a spus patronul Stelei, Gigi Becali.

Deocamdată nu s-a stabilit dacă Marius Bilaşco va intra în programul echipei pregătite de Ilie Dumitrescu şi va fi folosit chiar din meciul pe care Steaua îl va juca duminică împotriva formaţiei FC Timişoara, în etapa a şasea a Ligii I. „Bilaşco ar putea rămâne la Steaua chiar după meciul Unirii cu Hajduk, dar e posibil să-l lăsăm la Urziceni până la finalul săptămânii, să‑i mai dau o lovitură de graţie Vasluiului”, a mai menţionat Becali.

Nu doar Steaua a mutat pe piaţa transferurilor, ci şi Astra Ploieşti, însă nu la un asemenea nivel. Ploieştenii şi-au asigurat serviciile atacantului dinamovist Osvaldo Miranda. Jucătorul de 26 de ani a mai evoluat pentru Astra şi în turul sezonului trecut, dar sub formă de împrumut, înscriind de cinci ori. În a doua parte a campionatului, Dinamo a preferat să-l împrumute în Argentina. Miranda a ajuns la Dinamo în 2008, contra sumei de 1,25 milioane de euro şi avea un salariu stagional de 150.000 de euro.   

Piţurcă, oficial la Craiova

Cea mai importantă achiziţie a făcut-o însă Universitatea Craiova. Adrian Mititelu l-a convins ieri pe Victor Piţurcă să semneze un contract valabil pe trei ani. Fostul selecţioner al reprezentativei României va ocupa funcţia de manager general. „Piţurcă a semnat pe trei ani. Din echipa sa vor mai face parte Neagoe, Florin Marin, Boldici, Ovidiu Costeşin şi alţii. Nu vă aşteptaţi la miracole, pentru că am putea avea deziluzii. Dar la norocul care îl caracterizează şi priceperea de care a dat dovadă de atâtea ori, Piţurcă va face performanţă aici”, a spus patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu.

Victor Piţurcă a condus ieri seară primul antrenament ca manager general al Universităţii Craiova, iar mâine va fi prezent pe bancă la meciul pe care „Ştiinţa” îl va juca acasă cu Sportul Studenţesc.

Cele mai citite

Primul spital veterinar social din România, deschis în Dâmbovița: peste 5.000 de animale vor primi anual tratament

Noul spital veterinar social promite acces la servicii medicale la costuri reduse sau gratuite pentru mii de animale aflate în nevoiePrimul Spital Veterinar Social...

PSD nu susține suspendarea președintelui Nicușor Dan. Mihai Ghigiu: Nu există niciun motiv care să justifice o astfel de inițiativă

PSD nu va susține demersul inițiat de AUR pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, a declarat joi deputatul Mihai Ghigiu. Social-democratul a afirmat că, în...

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă