11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBilanţul codului roșu. Teleormanul, din nou lovit de ape

Bilanţul codului roșu. Teleormanul, din nou lovit de ape

Hidrologii au instituit miercuri codul roșu de inundații pe râurile Jiu și Teleorman. Zeci de localități din sudul țării sunt afectate de apele revărsate. Vestea bună e că precipitațiile se opresc. Prognoza meteo până pe 21 decembrie arată o Românie cu temperaturi în jurul a zero grade și cu fulguieli.

Codul roșu de inundații a fost instituit ieri dimineață în bazinele râurilor Jiu și Teleorman, acesta fiind valabil pe tot parcursul zilei. Hidrologii au atenționat asupra pericolului ca, din cauza ploilor necontenite, creșterea nivelului râurilor să cunoască modificări bruște, asta însemnând un pericol foarte mare pentru oamenii și animalele care s-ar afla la un moment dat în apropierea albiei acestor râuri.

Un copil dat dispărut și un bătrân mort

Tabloul meteorologic și hidrologic actual este tragic în județele Giurgiu, Argeș, Prahova, Dolj și Dâmbovița. Cea mai tristă veste de ieri vine din comuna argeșeană Ungheni, unde un bătrân și-a pierdut viața. Omul se afla într-o zonă joasă, în care s-a acumulat rapid o mare cantitate de apă. Primele date arată că bărbatul ar fi suferit de afecțiuni psihice. El a plecat de acasă în noaptea de marți spre miercuri, moment în care a fost surprins de viitură. Conform rapoartelor oficiale, alte trei localități rurale din județul Argeș – Costești, Hârsești și Vedea – se confruntă cu apele revărsate. La fel de gravă este situația și în județul Teleorman, cu atât mai mult cu cât în comuna Poieni este dată dispărută, de șase zile, o fetiță de trei ani și cinci luni. Autoritățile au desfășurat ample efective de căutare, la care participă și localnicii. Copila a fost luată de viitura care s-a năpustit asupra localității, după ce râul Dâmbovnic a ieșit din matcă. Părinții au reușit în ultima clipă să-și salveze numai doi dintre cei trei copii.

Codurile de inundații, valabile până joi

Giurgiu are deja un prim bilanț al pagubelor materiale, fiind inundate 1.072 hectare de teren agricol, la care se adaugă peste 1.000 de hectare de pășuni și 620 de hectare de pădure. Au fost afectate de inundații localitățile Iepurești, Călugăreni, Singureni, Bulbucata, Crevedia Mare, Roata de Jos, Letca Nouă, Clejani, Bucșani, Comana și Hotarele. Situația se menține în continuare critică, în condițiile în care sunt încă active codurile galben pe râul Argeș și portocaliu în bazinul hidrografic al râurilo Neajlov și Sabar. Situația nu e cu nimic mai bună nici în județul Dâmbovița, afectate de apele învolburate fiind localitățile Braniștea, Costeștii din Vale, Crângurile, Uliești, Cojasca, Bilciurești, Vișina, Șelaru, Mogoșani și Conțești, la care se adaugă orașele Titu, Găești și Moreni. Alt episod dramatic se petrece în orașul vâlcean Drăgășani, acolo unde apele amenință un complex de blocuri sociale. Pompierii au intervenit încă din cursul dimineții de ieri pentru evacuarea apei. Pericolul nu va trece pentru județul Vâlcea, cel puțin până joi, la ora 14.00, interval în care bazinul hidrografic al râului Olt se află sub cod portocaliu. Probleme sunt și în județul Prahova, fiind afectate comunele Bărcănești și Valea Călugărească, dar și câteva case de la periferia orașului Ploiești.

Teleormanul, cel mai lovit

Dacă trebuie să ne referim totuși la o zonă în care natura își face cu adevărat de cap, aceea este cu siguranță Teleormanul. Numărul caselor inundate ajunge, după o primă evaluare, la nivelul câtorva sute. Există zeci de localități care au capitulat în fața puhoaielor, între care Siliștea Gumești, Orbeasca, Drăcșenei, Didești, Tătărăștii de Jos, Trivalea Moșteni, Sfințești Purani, Beuca, Frumoasa, Călinești, Plosca, Peretu, Poroschia, Smârdioasa, Dobrotești, Drăgănești Vlașca, Frăsinet.

Vremea se calmează, cel puțin până pe 21 decembrie

După atâtea nenorociri aproape că nu te mai aștepți ca Soarele să recucerească văzduhul. Și totuși prognoza meteorologică până în 21 august arată că natura se va calma.

Estimarea pentru toate zonele țării arată, pe de-o parte, temperaturi normale pentru această perioadă a anului, iar pe de altă parte sporadice precipitații sub formă de ninsoare, atât în Transilvania și Banat, cât și în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Cât privește zonele montane, ceva mai multe ninsori sunt așteptate în Carpații Meridionali și cei Orientali.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă