13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialBihor. Femeie de 38 de ani, găsită moartă în fața locuinței. Fostul...

Bihor. Femeie de 38 de ani, găsită moartă în fața locuinței. Fostul soț, principalul suspect

Descoperire macabră. O femeie de 38 de ani a fost găsită, vineri, într-o baltă de sânge, în faţa apartamentului în care locuia, de către vecinii de bloc. Pe lista principalilor suspecţi întocmită de către anchetatori ar fi fostul soţ al acesteia, cu care s-ar fi certat joi,informează Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, femeia a murit în noaptea de joi spre vineri, cel mai probabil din cauza unor lovituri de cuţit.

Corpul victimei a fost descoperit de către vecini în faţa apartamentului, într-o baltă de sânge, aceştia sunând apoi la numărul de urgenţă 112.

O echipă de poliţişti criminalişti, coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a început ancheta, iar, potrivit primelor investigaţii, femeia ar fi fost atacată în interiorul locuinţei de o persoană care a intrat spărgând geamul apartamentului situat la parterul blocului.

Pe lista principalilor suspecţi întocmită de către anchetatori este şi fostul soţ al femeii, care acum este de negăsit.

Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Oradea pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor exacte ale decesului.

"Se fac cercetări pentru găsirea şi prinderea autorului. Mai mult nu pot să vă spun în acest moment”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului Bihor, Vasile Popa.

Potrivit unor surse judiciare, joi seară, fostul soţ al femeii ar fi vizitat-o şi s-ar fi certat cu aceasta din cauză că, deşi revenise recent din străinătate, nu şi-a putut vedea cei doi copii, unul de 18 ani şi celălalt de 13 ani, aflaţi la o rudă a mamei.

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...
Ultima oră
Pe aceeași temă