18.9 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialBig brother de Tuzla

Big brother de Tuzla

În localitatea constănţeană se vor amplasa 20 de camere de luat vederi, atât pe drumul naţional, cât şi de la ţărmul mării spre terenurile agricole.

În comuna Tuzla, administraţia locală a luat decizia de a amplasa camere de supraveghere în comună. Cele 20 de camere se află atât pe lungimea drumului naţional care străbate comuna, cât şi în partea de est şi de vest a localităţii, de la mare până la terenurile agricole. Primarul comunei, Constantin Micu, ne-a declarat că speră ca şi prin această metodă să descurajeze faptele antisociale şi, în special, furturile. De altfel, acesta recunoaşte că de la re-înfiinţarea posturilor de poliţie, la nivelul comunei, a scăzut infracţionalitatea.

„Sperăm să nu fie vandalizate”, ne-a mărturisit acesta. „Camerele nu sunt montate cu intenţia de a urmări pe cineva. Vrem numai să fie supravegheată comuna, iar autorii faptelor antisociale să fie demascaţi mai repede”. Micu ne-a mai spus că din bugetul local a cheltuit 30.000 de euro pentru aceste dispozitive, centrul de comandă fiind ins­talat în sediul poliţiei locale. Imaginile captate de camere sunt păstrate timp de 60 de zile. „Sunt felicitat de locuitori pentru această idee. De altfel, şi eu sunt inclus în acelaşi sistem de supraveghere şi orice mişcare de-a primarului este urmărită. Dar sistemul nu este pentru noi, ci pentru siguranţa noastră”, a adăugat primarul. Conform declaraţiei primarului, de la montarea camerelor de supraveghere, s-au redus atât faptele antisociale, cât şi tendinţele de a „sta la colţ”, la pahar, al unora.  

Cele mai citite

Weekend aglomerat pentru salvamontiști: 26 de persoane recuperate de pe munte, jumătate au ajuns la spital

Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore în mai multe zone montane din țară, după ce au fost solicitați în 23 de cazuri...

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Alexandru Petrescu: Bursa românească începe să fie evaluată la nivelul economiilor dezvoltate

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară afirmă că piaţa de capital din România traversează o etapă importantă de maturizare, iar indicatorii bursieri arată o schimbare...
Ultima oră
Pe aceeași temă