Câteva produse alimentare inedite, cum ar fi bere cu adaos de sfeclă roşie sau zer, ciocolată raw vegan cu lucernă, dulceaţă din fruct de cactus, dar şi covrigei din făină de sfeclă roşie şi de morcovi, au fost prezentate miercuri de studenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, informează Agerpres.
Alimentele acestea şi multe altele, precum şi metodele prin care au fost preparate, fac parte din lucrarea de licenţă a tinerilor şi au fost prezentate în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Alimentului. Evenimentul este special creat pentru tinerii care termină Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj-Napoca, iar la ediţia din acest an au fost prezenţi cu produse aproximativ 80 de studenţi.
O studentă, Simona Cosmina Fodor, a pregătit dulceaţă din fructe de cactus cu adaos de coajă de ou şi speră să găsească o soluţie pentru scoaterea pe piaţă a acestui produs.
‘Am încercat să valorific un subprodus din industria alimentară, şi anume cojile de ou, aducând în produs un aport de calciu. În urma analizelor fizico-chimice pe care eu le-am făcut, am ajuns la concluzia că această dulceaţă din fruct de cactus conţine anti-oxidanţi, polifenoli şi calciu. Se poate mânca pe pâine, pe biscuiţi. Sper să fie o firmă interesată de această dulceaţă care este un produs funcţional’, a spus Fodor.
Alţi studenţi au venit la această expoziţie cu feluri interesante de bere – una cu adaos de sfeclă roşie, care conferă produsului o spumă colorată şi cu o tărie de 7%, alta cu zer, care are o alcoolemie mai scăzută, de doar 3,8%, iar alta cu ciocolată.
‘Am folosit zer, pentru că aduce un aport nutritiv, cum ar fi calciu, dar şi fier sau fosfor. Este o bere interesantă deoarece valorifică un subprodus din industria laptelui, zerul, care se regăseşte în produs în proporţie de 30%’, a spus Felicia Şomlea.
Cea mai tare bere expusă, cu o alcoolemie de 12%, a fost cea cu infuzie de ciocolată, care conţine şi trei tipuri de hamei şi trei de malţ.
‘Am pus ciocolată deoarece în România nu se foloseşte acest ingredient în bere şi am vrut să încerc ceva nou. Preţul unei sticle ar fi de circa 15 lei. Cred că în Belgia, care este o ţară recunoscută pentru bere şi ciocolată, berea mea ar avea succes’, a spus Alexandru Varodi, studentul care a creat berea.
Ciocolata raw vegan cu lucernă a fost de asemenea un produs interesant, iar tânăra care a pregătit-o a spus că s-a gândit la valorificarea unui ingredient care se găseşte din belşug, dar care este mai puţin folosit în industria alimentară.
‘Lucerna este bogată în vitamine şi minerale, conţinând de patru ori mai multă vitamina C decât citricele, dar şi calciu, caroten, clorofilă. Am folosit stevie în loc de zahăr. Ciocolata mea se adresează consumatorilor raw vegan, dar şi celor care doresc să consume produse sănătoase’, a spus Raluca Ţiplea.
Alţi studenţi au preferat reţetele tradiţionale, pe care însă le-au modificat în încercarea de a le face mai uşor de suportat de către organismul uman, cum ar fi mici cu carne de curcan şi de porc sau covrigei din făină de sfeclă roşie şi din făină de morcovi, care aduc un plus de fibre produsului şi un plus de culoare, fără a se ridica nivelul zahărului şi fără coloranţi alimentari.
Prin această expoziţie profesorii de la USAMV încearcă să îşi încurajeze şi să îşi pregătească studenţii să gândească o reţetă de la idee la rezultatul final şi să ia în considerare şi soluţiile de promovare şi prezentare a produsului.
‘Ceea ce noi vedem este o perspectivă viitoare de dezvoltare a industriei alimentare româneşti, în sensul în care ne vom reorienta de la o alimentaţie în masă, spre una personalizată’, a spus şi decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor a USAMV, Maria Tofană.
Aceasta a precizat că un principiu esenţial în crearea reţetelor a fost ca toate să fie sigure pentru consum.