16.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialBechtel inca nu a primit finantarea de la statul roman

Bechtel inca nu a primit finantarea de la statul roman

Premierul Tariceanu a afirmat recent, la un post de televiziune, ca lucrarile la Autostrada Transilvania, Brasov – Cluj – Bors, au inceput. La cateva minute, in aceeasi emisiune, constructorii, respectiv administratorii firmei Bechtel, au intrat in direct si l-au informat ca nu s-a inceput nici o lucrare, intrucat nu au primit banii datorati.

Ministerul Transporturilor afirma ca in data de 4 aprilie 2006 a fost semnat un imprumut in valoare de 100 milioane euro cu Calyon Raiffeisen Zentral Bank Oesterreich AG pentru finantarea construirii autostrazii Brasov – Cluj – Bors. Deci, bani ar fi, insa nu se stie unde s-a scurtcircuitat finantarea, lucrarile fiind si in acest moment in stadiul de acum un an si jumatate, adica la inceputul inceputului.
Considerata, in 2004, cea mai mare lucrare de infrastructura din Europa, traseul acopera 415 km si va traversa orasele: Brasov, Fagaras, Sighisoara, Targu Mures, Campia Turzii, Cluj, Mihaesti, Suplacu de Barcau, Bors. Lucrarea va fi impartita in trei mari tronsoane: Brasov – Targu Mures, ce insumeaza 161 km; Targu Mures – Cluj, de 90 km, si Cluj – Bors, in lungime de 161 km.

Aproape doi ani irositi

Perioada de executie ar fi trebuit sa fie de opt ani, intre 2004-2012, dar deja un an si jumatate s-au irosit. Primele portiuni care vor fi atacate, conform contractului, sunt: Campia Turzii – Gilau, cu o lungime de 56 km, si Suplacu de Barcau – Bors, tronson in lungime de 67 km, din totalul de opt tronsoane, la care se asteapta a fi angajati pe parcursul lucrarilor circa 4.000 de salariati. Organizarea de santier a fost amplasata in vecinatatea comunei Savadisla, pe o suprafata de 20 hectare. Spatiul a fost concesionat pe durata lucrarilor de la primaria comunala, urmand ca, dupa finalizarea autostrazii, constructiile si utilitatile sa ramana primariei.
In ceea ce priveste generarea a noi locuri de munca, municipiul Cluj nu are probleme, rata somajului situandu-se la 3,2%, insa pentru orasul Turda lucrurile stau altfel – rata somajului aici se ridica la 12-14%, ca urmare a inchiderii unor fabrici. De altfel, aceasta localitate a fost declarata zona defavorizata. Constructia autostrazii va fi importanta si pentru cei din mediul rural. In judet exista trei-patru cariere de piatra si pietris. Din punct de vedere organizatoric, Clujul va reprezenta, pentru constructia Autostrazii Transilvania, centrul, avand in vedere ca se afla la mijlocul traseului.

Costurile investitiei

In ceea ce priveste valoarea investitiei, aceasta era in 2004 de 3,445 miliarde euro, dar dupa negocieri, renegocieri si paranegocieri ce au durat, asa cum spuneam, un an si jumatate, americanii au renuntat la avansul de 250 milioane euro, care va fi inlocuit cu 30% din valoarea anuala a lucrarilor, ceea ce va duce la eliminarea costurilor de finantare aferente imprumutului de aproximativ 70-80 milioane euro, eliminarea platii lunare a 250.000 euro pentru managementul proiectarii si la reducerea solicitarilor investitorului american aferente derularii contractului in perioada 2003-2005, de la 60 milioane euro la 4 milioane euro. In concluzie, costul autostrazii a scazut de la 3,445 miliarde euro la circa 3 miliarde euro. Pretul mediu de cost pentru un kilometru construit pe Autostrada Transilvania este de aproximativ 5,6 milioane euro.

Cele mai citite

Cum va arăta sezonul estival în 2024? Prețul mediu pentru o noapte de cazare pe timpul verii începe de la 500 de lei

Turiștii români se pregătesc pentru debutul sezonului de vară, mai ales după o perioadă cu temperaturi schimbătoare. Potrivit  platformei hoteliere online Travelminit.ro, aceștia au...

“N-am înțeles de ce a mai candidat”, spune Marcel Ciolacu despre Iulian Dumitrescu

Președintele PSD și premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu înțelege motivele pentru care liberalul Iulian Dumitrescu...

JYSK a lansat colecția de mobilier și accesorii de grădină pentru vara 2024

Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK a prezentat noua colecție de mobilier...
Ultima oră
Pe aceeași temă