Biblioteca Centrala Universitara, cunoscuta sub denumirea abreviata de „BCU”, a primit numele ctitorului sau, Regele Carol l, cel care, in 1891 a intemeiat, pe banii sai, Fundatia Regala Universitara „Carol l”, destinata tinerilor iubitori de carte. Revenirea la vechiul nume s-a realizat ca urmare a Hotararii de Guvern nr. 445/5.04.2006, evenimentul facand parte din seria de manifestari dedicate, in 2006, „Anului Jubiliar Carol l”, ctitor al Romaniei „moderne si civilizate”.
Cu prilejul acestui eveniment, ieri, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare Carol l, din str. Dem I. Dobrescu nr. 1, Majestatea Sa Regele Mihai a dezvelit o placa comemorativa, fixata pe cladirea institutiei, reprezentand o efigie in bronz a Regelui Carol l, opera de arta realizata de sculptorul Eugen Ilina. Impreuna cu Regina Ana, Regele Mihai a participat si la reluarea Conferintelor Fundatiei Carol l, care, in perioada interbelica, erau evenimente de mare prestigiu cultural.
Printre cei care au onorat aceasta prima editie a conferintelor s-au aflat istoricii Neagu Djuvara si Zoe Petre, scriitoarea Ioana Parvulescu, oameni de cultura si reprezentanti ai MCC. In alocutiunea sa, istoricul Neagu Djuvara a mentionat: „Atat de stralucita, din punct de vedere cultural, a fost domnia de 48 de ani a lui Carol l, incat, la nivelul istoriei Romaniei, aceasta epoca ar trebui sa se numeasca „Secolul lui Carol l””.