De la sosirea presedintelui Barack Obama la Casa Alba, a avut loc o indisputabila reapropiere, un "rapprochement" intre Europa si Statele Unite. Dar este oare posibil ca, la nivelul mai profund si fundamental al sentimentelor si valorilor, prapastia dintre cele doua maluri ale Atlanticului sa se fi cascat si mai mult?
Astazi, in urma crizei economice globale, in America exista un nivel mult mai ridicat de speranta colectiva, dar si de teama individuala. Pentru Europa este, in schimb, adevarat reversul: aici constatam mai putina speranta colectiva si mai putina teama individuala. Motivul existentei acestui contrast este unul simplu: America il are pe Obama, Europa are statul social protectionist.
Ce s-ar putea face, asadar, pentru a promova o "americanizare" a Europei in termeni politici si o "europenizare" a Americii in termeni sociali? Consolati de un nou presedinte care intrupeaza o revenire a sperantei, care inspira si induce concomitent siguranta, americanii incep sa creada ca faza cea mai dura a crizei economice a trecut.
Ceea ce la inceputul primaverii nu era mai mult decat – pentru a folosi cuvintele lui Obama – "un licar de speranta" s-a concretizat intr-o tendinta pozitiva mai serioasa. Animati colectiv de combinatia dintre un optimism innascut si un nationalism profund, americanii si-au insusit sloganul campaniei prezidentiale: "Yes, we can".
Spre deosebire, cand examinam situatia multor americani prin ochi europeni, extremul individualism care constituie un aspect-cheie al optimismului american se traduce printr-un scandal social inacceptabil.
"Orasele de corturi se umplu de victimele crizei economice", titra acum o luna un ziar american de larga circulatie. Jurnalistii relatau povestile tragice ale unor americani din patura mijlocie care-si pierdeau slujbele si casele riscandu-si potential viata fara orice urma de protectie sociala.
Cine va plati pentru tratamentul scump al cancerului, daca o data cu locul de munca iti pierzi si polita de asigurari de sanatate? E gresit sa crezi, asa cum o fac unii dintre adeptii infocati ai economiei de piata, ca absenta protectiei sociale te intareste. Ambitia unei tari si a unei societati nascute din principiile Iluminismului nu poate fi crearea unui popor inarmat pana in dinti cu pusti si pistoale, dar complet dezarmat in fata unor boli.
Mai mult, intr-o societate care "traieste pentru a munci", unde slujba e parte integranta din identitatea individuala, pierderea locului de munca este mai destabilizatoare decat intr-o cultura care "munceste pentru a trai", asa cum este Europa. Perspectiva americanilor fata de pensionare este elocventa: se tem de ea. Ce sa faca la pensie?
Aceasta perspectiva nu e inradacinata doar in viata economica, desi acum o pondere ridicata de seniori americani se grabeste sa se intoarca la munca, pe masura ce scaderea economica ii zadarniceste planurile de pensie. Separatia geografica a familiei americane, conditionata de dimensiunea tarii si mobilitatea americanilor, face mult mai dificil decat in Europa ca oamenii sa asocieze pensionarea cu statutul de bunic.
Intre timp, in Europa exista, fara doar si poate, mai putina speranta colectiva si, probabil, mai putina teama individuala. Poate pentru ca sunt mai vechi si mai cinice, societatile europene par sa lancezeasca intr-un "fatalism colectiv" din care le e greu sa se trezeasca.
Nivelul-record al absenteismului la recentele alegeri pentru Parlamentul European este o dovada in plus pentru tot mai mult cinism si alienare. Desigur, nu e nici posibil si nici de dorit ca Obama sa fie "clonat" in fiecare dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Dar de ce avem nevoie pentru a reduce acest deficit de speranta care chinuie azi Europa?
Raspunsul e departe de a fi la indemana. Europa sufera de o penurie de lideri care pot vorbi in numele ei; de o lipsa de ambitie (caci, in definitiv, care este ambitia colectiva a europenilor, din moment ce UE este perceputa ca parte din problema, nu ca solutie?). Dar Europa sufera cel mai mult de un deficit de identitate, pentru ca nimeni nu pare sa mai stie ce inseamna a fi european in zilele noastre. America pare a avea, din contra, toate cele ce-i lipsesc Europei.
Formulata in asemenea termeni, provocarea europeana pare mai formidabila decat cea cu care se confrunta America. Dar nu e deloc foarte clar ca SUA, care trebuie sa-si reformeze sistemele de securitate sociale si de sanatate pentru a reduce teama individuala a cetatenilor, vor avea o misiune mai usoara decat Europa, care trebuie sa insufle cetatenilor ei un sentiment de speranta colectiva.
In fapt, Europa si America ar trebui sa reprezinte o sursa reciproca de inspiratie, capabila sa reduca urmarile inegalitatii intr-una dintre societati si sa restabileasca un sentiment de speranta in cealalta.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
