Constantin Suvar, directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Suceava, s-a luat la bataie cu Ovidiu Onutu, consilierul juridic al institutiei mai sus-amintite. Evenimentul s-a consumat chiar in biroul directorului.
Pe fondul consumului de alcool si al unor neintelegeri mai vechi, intre cei doi a avut loc o altercatie in urma careia consilierul juridic s-a ales cu ochiul umflat si gatul invinetit. Ovidiu Onutu ne-a povestit ca la petrecere directorul AJOFM a consumat bauturi alcoolice si s-a simtit bine impreuna cu ceilalti functionari, insa o parte din ei au prins curaj si au inceput sa-i reproseze anumite aspecte legate de maniera de lucru. Consilierul juridic i-a imputat unele masuri pe care le-a luat si pe care le-a calificat drept abuzive si i-a transmis sefului sau ca-l va actiona in judecata. La finalul petrecerii, directorul Constantin Suvar l-a invitat in biroul sau pe consilierul juridic al AJOFM, unde a avut un schimb dur de replici cu acesta, apoi directorul l-a strans de gat pe jurist si i-a tras pumni in ochi si la coaste. Cei doi s-au imbrancit, iar altercatia a fost curmata dupa ce doi functionari au intrat in birou si le-au cerut acestora sa inceteze cu bataia.
Prefectul Orest Onofrei a fost informat cu privire la acest aspect chiar de directorul Constantin Suvar, care i-ar fi transmis ca a fost atacat de consilierul juridic. Seful AJOFM nu a recunoscut ca s-a luat la bataie cu subalternul sau, chiar daca acesta a prezentat un certificat medical in acest sens. „A fost o discutie aprinsa, seara, spre sfarsitul programului”, ne-a declarat Constantin Suvar, precizand ca nu a consumat bauturi alcoolice. Referindu-se la cele intamplate, prefectul Orest Onofrei ne-a declarat ca a dispus efectuarea unei anchete administrative pentru stabilirea situatiei. „Daca se va constata ca s-a incalcat Statutul Functionarului Public vom dispune masurile de rigoare indiferent de calitatea persoanelor implicate”, ne-a declarat prefectul Orest Onofrei. Conflictul dintre directorul si juristul AJOFM mocneste de mai bine de un an de zile. Onutu a aratat ca Suvar le-a solicitat lui si colegei sale de la compartimentul juridic sa solutioneze niste probleme care nu erau de competenta acestora. De fiecare data, directorul era informat de jurist ca aspectele respective trebuiau solutionate de alte compartimente ale AJOFM, fapt care l-ar fi enervat pe directorul Constantin Suvar. Acesta a inceput sa-i aduca tot mai multe reprosuri consilierului juridic cu privire la probitatea profesionala.