14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialBashar al-Assad a câştigat alegerile prezidenţiale din Siria cu 88,7 la sută...

Bashar al-Assad a câştigat alegerile prezidenţiale din Siria cu 88,7 la sută din voturi

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru nou un mandat de şapte ani, obţinând 88,7 la sută din voturi în scrutinul prezidenţial, informează Mediafax.

Ceilalţi doi candidaţi, Maher al-Hajjar şi Hassan al-Nouri, au obţinut 4,3 la sută şi, respectiv, 3,2 la sută din voturi.

Este prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria au candidat mai mulţi politicieni. Hafez al-Assad, care a condus ţara din anul 1970 până în 2000, şi fiul său, Bashar al-Assad, nu au mai avut până acum adversari în alegerile prezidenţiale.

În această ţară devastată de război, la alegeri au participat aproximativ 11,6 milioane de persoane din cele peste 15,8 milioane chemate la vot, potrivit preşedintelui Parlamentului.

Scrutinul s-a desfăşurat în zone controlate de regimul de la Damasc, ceea ce reprezintă 40 la sută din teritoriul Siriei.

"Felicit Siria pentru alegerea liderului său, care-şi va aduce poporul pe malurile securităţii şi stabilităţii", a declarat Mohammad al-Laham.

Anunţul privind realegerea aşteptată a lui Bashar al-Assad a fost salutat cu tiruri de arme automate, provocând moartea a trei persoane la Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

O sursă din domeniul securităţii a adăugat că alte zeci de persoane au fost rănite în mai multe cartiere ale capitalei, din cauza tirurilor intense lansate cu ocazia realegerii lui Bashar al-Assad.

Într-un comunicat difuzat de televiziunea publică, preşedintele sirian a îndemnat în zadar cetăţenii să se abţină se la acest tip de manifestaţii.

"Exprimarea bucuriei şi entuziasmului nostru care rezultă din sentimentul naţional nu justifică tirurile care pun în pericol viaţa cetăţenilor", a afirmat el.

Occidentul alegerile organizate în Siria drept o "farsă" şi " ruşine".

Începând din martie 2011, revoltele violente din Siria şi conflictul militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad s-au soldat cu peste 160.000 de morţi.

Cele mai citite

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...

Rețetă de mici de 1 Mai, de pe vremea bunicilor. Așa faci cei mai gustoși mititei

Ziua de 1 mai sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește neapărat cu o porție de mici. Dacă nu vei avea unde să îi servești,...
Ultima oră
Pe aceeași temă