La o luna de la declansarea conflictului din Georgia, se pot identifica doua tipuri distincte de atitudini. Prima este legalista si principiala si refuza sa accepte modificarea frontierelor Georgiei prin forta in temeiul Actului Final de la Helsinki, care consacra principiul inviolabilitatii frontierelor pe teritoriul european. Este pozitia Statelor Unite, care sustin ca Rusia trebuie sa se retraga din cele doua regiuni separatiste, Abhazia si Osetia de Sud, care reprezinta "de drept" teritoriu georgian. Problema pe care o ridica aceasta abordare este ca Statele Unite si aliatii lor nu au nici un fel de mijloace pentru a asigura respectarea acestor principii. Nu exista nici un fel de modalitate de a-i forta pe rusi sa se retraga.
A doua atitudine poate fi numita realista. Ea recunoaste situatia "de fapt", de pe teren, ca fiind ireversibila. Cu alte cuvinte, rusii nu mai pot fi dislocati din Abhazia si Osetia de Sud, fapt dovedit si de recunoasterea de catre Moscova a independentei celor doua provincii. Tot ce se mai poate face este salvarea a ceea ce a mai ramas din Georgia din ghearele Moscovei. Este atitudinea preferata de Franta, Germania sau Italia si asumata de Uniunea Europeana saptamana trecuta, cand presedintele in exercitiu al UE, Nicolas Sarkozy, a acceptat un acord care prevede retragerea partiala a armatei ruse numai din teritoriul actual al Georgiei, nu si din Abhazia si Osetia de Sud.
Problema acestei abordari "realiste" este ca-i recunoaste Rusiei o sfera de influenta legitima in spatiul fostei Uniuni Sovietice. Odata recunoscuta legitimitatea intereselor rusesti in regiune, marea necunoscuta este daca rusii se vor opri aici sau vor continua sa incurajeze separatismul in regiuni disputate, precum Crimeea sau Transnistria. Totodata, abordarea realista sugereaza ca singura modalitate de a rezolva conflictele inghetate este de a recunoaste o forma sau alta de independenta a acestor regiuni separatiste care, oricum, si-au creat institutii suverane. Dupa aceea, nu avem decat sa speram ca apetitul Moscovei va fi satisfacut.
Pozitia Romaniei, asa cum a fost ea exprimata de presedintele Basescu marti seara, este una cel putin originala. Romania sustine o dezbatere a tuturor conflictelor inghetate in Consiliul de Securitate al ONU. Dupa o reafirmare a principiului inviolabilitatii, ar trebui sa urmeze, in viziunea Bucurestiului, o modificare a mecanismelor de negociere si de mentinere a pacii. In plus, Romania include in randul "conflictelor inghetate", in afara celor patru cunoscute (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah), si… Kosovo. Presedintele refuza sa accepte caracterul "unic" al situatiei din Kosovo, pe care l-a calificat drept un "truc". Ce urmareste Bucurestiul este insa de neinteles, pentru ca ceea ce face Traian Basescu este sa duca principiile la inaltimi metafizice si sa reteze orice legatura intre ele si realitatea politica.
Daca americanii spera sa gaseasca la un moment dat o modalitate de a-i constrange pe rusi sa plece din cele doua provincii georgiene, daca europenii spera ca Moscova isi va satisface foamea de putere cu "vecinatatea apropiata", Traian Basescu spera sa-i convinga pe toti – pe americani, pe europeni si pe rusi – sa faca un pas inapoi in virtutea caracterului sacrosanct al inviolabilitatii frontierelor. Acest lucru este pur si simplu imposibil in lumea reala.
Mai mult, daca tot vorbim de "interes national", atunci nici macar nu este in interesul national al Romaniei sa se intample acest lucru. Daca Bucurestiul urmareste integrarea Republicii Moldova in Uniunea Europeana, atunci trebuie sa isi fixeze obiective – ei bine –… realiste. Republica Moldova nu are nici o sansa sa capete o perspectiva europeana reala cata vreme va exista problema transnistreana, oricate summituri s-ar organiza la Bruxelles pe aceasta tema, iar problema transnistreana va exista cata vreme va dori Rusia sa existe.
Daca vrem cu adevarat sa scoatem Moldova din sfera de influenta a Moscovei si sa o aducem in Europa, trebuie sa gandim o formula fara Transnistria. Traian Basescu trebuie sa uite de Kosovo, pentru ca este o fundatura si nu ne serveste sa mergem pe acest drum. Principiile sunt bune, nimic de zis, dar sunt bune atata vreme cat servesc interesul national, nu invers.
