Fostul președinte Traian Băsescu a transmis, referitor la videoclipul postat pe Facebook, prin care îi cerea Laurei Codruța Kovesi să rezolve dosarul Mineriada, că a cerut, încă de pe vremea când era șef de stat, soluționarea dosarelor dosarelor Mineriadei și cel al Revoluției din 1989, conform unei postări a prezentatorului B1 Tv Cătălin Scriblea.
” Nu a fost un atac la Kovesi. Am vrut să-mi apăr mandatul. Mi s-a pus în cârcă nerezolvare acestui dosar. Și am făcut repetat cereri ca el să se rezolve. Asta i-am și cerut atunci lui Kovesi. De altfel, o să public și ce i-am cerut lui Tiberiu Nițu la numire, să rezolve acest dosar. Deci nu are legătură cu Kovesi.”, i-a declarat Traian Băsescu, jurnalistului Cătălin Striblea.
”Rămâne însă pentru mine o necunoscută de ce acest dosar a fost blocat ani de zile. Traian Băsescu mi-a spus aseară că e o chestiune care ține strict de procurori, de background-ul lor profesional și uman”, a scris Striblea, pe blogul personal.
Fostul președinte Traian Băsescu a postat, marți, pe pagina personala de Facebook, la o zi după ce instanța supremă a decis redeschiderea dosarului mineriadei din 1990, o secvență video din 2009 în care îi atrăgea atenția Laurei Codruța Kovesi, pe atunci procuror general, în legătură cu dosarele Revoluției și mineriadei.
Citește și: Băsescu îi amintește lui Kovesi despre dosarul nerezolvat al Mineriadei
Şeful statului de atunci i-a cerut lui Kovesi să comunice opiniei publice ce fac procurorii cu dosarele revoluţiei şi daca există o speranţă că aceste dosare vor fi duse la finalizare, iar procurorul general a replicat că. depinde de ceea ce intelege Traian Băsescu prin speranţă şi a spus că dosarele vor fi judecate cu celeritate dar nu poate promite o soluţie.