27.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialBasescu – atac energetic la Marea Neagra

Basescu – atac energetic la Marea Neagra

Romania incearca sa tina piept jocurilor energetice care se fac in aceasta perioada in regiunea extinsa a Marii Negre. Trage de timp in discutiile cu rusii, dar proiecteaza cu extravagantul presedinte Nursultan Nazarbayev o noua ruta, astfel incat petrolul kazah sa nu ajunga in Europa doar prin conductele controlate de Federatia Rusa. Kazahstanul, care are mari rezerve de petrol si gaz natural, basculeaza intre Occident si Orient, fiind curtat in aceeasi masura de Statele Unite si de Rusia, de Uniunea Europeana si de China. La intalnirea cu Traian Basescu, presedintele kazah i-a propus o ruta care sa faca din Romania un punct strategic pe viitoarea harta energetica: un oleoduct care sa traverseze Azerbaidjanul si Georgia pana la malul Marii Negre, iar de acolo petrolul sa fie incarcat in tancuri si dus in Romania. De aici ar urma sa fie transportat in Italia printr-o noua conducta care sa lege Constanta de Trieste.

 

Romania se afla la intersectia drumurilor principale pe care pot fi aduse in Europa uriasele cantitati de hidrocarburi existente in jurul Marii Caspice si depinde in mare masura de abilitatea liderilor politici sa foloseasca aceasta pozitie in scopuri strategice. Labirintul pontic este inca primejdios, pentru ca din punct de vedere energetic este dominat de Rusia, iar Romania trebuie sa stie cum sa-si construiasca partida la Marea Neagra.
Rusia, care a avut mereu mari campioni de sah, exerseaza acum un gambit periculos, dand senzatia ca e nevoita sa cedeze din puterea sa de influenta, o data cu inaintarea fortelor occidentale in spatiul sau vital. Chemarea Romaniei in proiectul South Stream face parte din glisarile Moscovei, dar unii oficiali romani se tem ca aceasta invitatie ar putea fi o capcana.

 

Ideea construirii gazoductului South Stream le-a venit rusilor dupa ce europenii s-au hotarat sa gaseasca o solutie de aprovizionare cu gaz natural printr-o conducta care sa ocoleasca Rusia. UE a proiectat astfel Nabucco pentru a scadea dependenta Europei de gazul rusesc, insa Rusia a reactionat imediat cu South Stream. In vreme ce conducta europeana ar urma sa aduca gaz din zona caucaziana, pe un traseu de peste 3.000 de kilometri care strabate Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria pana in Austria, Moscova a reusit sa-i corupa deja pe aproape toti partenerii Nabucco. Cu exceptia Romaniei, toate celelalte tari s-au aliniat pe traseul South Stream, inclusiv Austria, care se afla in negocieri avansate pentru semnarea acordului de asociere. Mai mult, compania OMV, controlata de guvernul austriac, a incheiat un acord cu Gazprom pentru transformarea terminalului Baumgarten de langa Viena, gandit sa fie punctul terminus al Nabucco, intr-o companie mixta detinuta in parti egale de Gazprom si OMV.

Precum celelalte state din Nabucco, Romania ar putea sa intre in ambele ecuatii, mai cu seama ca deocamdata constructia celor doua conducte pare sa tina de viitorul destul de indepartat, cu atat mai mult cu cat criza economica internationala complica lucrurile. Uniunea Europeana ar putea, de asemenea, sa incurajeze South Stream sau, cel putin, sa nu mai fie considerat un proiect concurent. Germania si Franta, state care au relatii traditionale cu Rusia si care nu-si ascund admiratia interesata fata de marele urs de la Rasarit, fac presiuni la Bruxelles pentru recunoasterea importantei South Stream pe viitoarea harta europeana a retelelor energetice. Bulgaria si Grecia sunt direct interesate de viitorul gazoduct rusesc, fiindca acesta va traversa Marea Neagra, va trece prin Turcia, Bulgaria, Grecia si se va opri in Italia.

Disponibilitatea Romaniei de a intra in combinatia Moscovei ar putea obliga Bulgaria sa aiba pretentii mai mici in negocierile cu Rusia, ar putea duce la ramificarea South Stream, dar in acelasi timp ar fi un sprijin implicit pentru proiectul Gazprom in defavoarea celui european. Pe de alta parte, o data cu sugestiile comisarului european pentru Energie ca South Stream este de interes pentru UE, Romania ar putea reveni la Realpolitik, pornind de la ipoteza ca poate da sah doar daca atrage toate traseele energetice ale regiunii, astfel incat in viitoarea cartografie sa devina un punct nodal al gazoductelor si oleoductelor pontice.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Blocul din Rahova afectat de explozie, va fi verificat apartament cu apartament. Primăria anunță montarea unor senzori

Decizia a fost luată după finalizarea proiectului tehnic, care prevede verificarea întregului imobil, nu doar a zonei distruse de explozieBlocul din Calea Rahovei afectat...

Calea Victoriei se transformă într-un teren de sport și creativitate. Ce activități sunt pregătite în weekend

Organizatorii spun că programul este conceput atât pentru copii, cât și pentru adulți și urmărește să încurajeze petrecerea timpului liber în spațiul publicCalea Victoriei...

Salvamont, 22 de intervenții în 24 de ore. 25 de persoane au fost salvate, iar șase au ajuns la spital

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate de echipele Salvamont din Sibiu, care au avut patru intervențiiSalvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore...
Ultima oră
Pe aceeași temă