12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu: Astăzi sărbătorim și Ziua Victoriei împotriva fascismului

Băsescu: Astăzi sărbătorim și Ziua Victoriei împotriva fascismului

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, cu ocazia recepției organizate la Palatul Cotroceni de Ziua Europei, că „această zi are o semnificație mare pentru români, când se împlinesc 137 de ani de la proclamarea independenței României”.

„Astăzi sărbătorim și Ziua Victoriei împotriva fascismului. Pentru români, victoria din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost umbrită de deturnarea țării de către o forță și o ideolofie care îi erau străine. Efectele comunismului nu au fost cu nimic mai scuzabile decât cele ale fascismului”, a declarat Băsescu. 

Preşedintele Traian Băsescu amai declarat că această aniversare se derulează sub semnul unor ameninţări faţă de care Uniunea Europeană nu ştie cum să se raporteze încă pe deplin.

"Ziua Europei, pe care o marcăm astăzi, se derulează sub semnul unor ameninţări faţă de care Uniunea Europeană nu ştie cum să se raporteze încă pe deplin, preferând să menţină un echilibru fragil între imperativul conservării legitimităţii internaţionale, care i-ar impune o ripostă severă, şi necesitatea apărării intereselor individuale ale statelor membre, care reclamă, dimpotrivă, o atitudine îngăduitoare".

„Capacitatea UE de a-și pune laolaltă toate forțele este pusă într-o încercare extremă. Pot nădăjdui că experiența noastră, a statelor care au suferit de pe urma URSS, va fi convingatoare în UE și NATO, pentru a preveni ceea ce mai târziu poate fi imposibil de reparat”, a completat șeful statului. 
 
„Am avut astăzi o demonstrație cu Putin și Rogozin, unul a vizitat Crimeea, iar altul a fost prezent la de mult ocupata Transnistrie. Principalul mesaj al Zilei Europei este acela de unitate”, a adăugat acesta. 

Conform președintelui Traian Băsescu, principalul mesaj al Zilei Europei este acela de unitate.

"Avem nevoie de unitate şi solidaritate în interesul UE, atât pentru a contracara ofensiva partidelor populiste şi extremiste, cât şi pentru a ne apăra interesele faţă de agresiunile externe, nu mai puţin importante, care vin dinspre răsărit", a spus Traian Băsescu, citând celebrele cuvinte ale lui Robert Schuman din anul 1950: "Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto".

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă