» "Unii le mangaie ganditori, altii le rasfoiesc si promit ca revin, altii citesc pe rand si comenteaza sau contesta continutul cu mine, foarte multi vor sa cumpere si ofteaza ca nu au bani suficienti. Majoritatea celor din urma se intorc peste o zi sau doua si cumpara cartea dorita." Doina Chiper este una dintre vanzatoarele unui asemenea chiosc privat, situat in Piata Romana, unde are, de asemenea, spre vanzare carte si presa.
» Preturile cartilor sunt de cele mai multe ori mai mici decat cele din librarii. De ce? Pentru ca vanzatorii isi iau profit o proportie din pretul cartii, la fel ca din vanzarea de presa. Interesant este faptul ca o parte semnificativa din cartile vandute aici pleaca "la export", adica spre romanii din strainatate. Basarabenii, de pilda, sunt innebuniti dupa Dan Brown.
Vad bun. atat de bun incat, atunci cand vanzatoarea are prea multi clienti, apar "doamne" care pandesc si fug cu cate o revista direct in troleibuz. Dar situatiile de acest fel sunt rare.
Probabil ca aceasta constituie atractia, valoarea cartilor, si motivul pentru care vanzarea de carte este profitabila si la chioscuri: sunt aproape de statiile de troleibuze sau tramvaie, cand trecatorii au timp sa-si arunce ochii peste titluri.
"Sa stiti ca sunt foarte multi clienti interesati, urmaresc titlurile si noile aparitii, daca apare ceva prezentat in presa sau pe la librarii ma intreaba cand ajung cartile la chiosc. Multi sunt varstnici si vin in zilele in care isi primesc pensia sa cumpere carti. Apoi sunt si alte categorii, elitistii, cei care vor titluri din seria Neagu Djuvara sau din seria Printeselor, cum le spun eu, cele scoase de Humanitas. Mai sunt ezoteristii, care cumpara tot ce apare la Editura Orfeu sau volumele lui Carmen Hara. Probabil ca Oreste e de vina, cu emisiunea lui. Cand se discuta in presa de cutremure, se vand cartile lui Emil Strainu. Foarte bine se vinde, desi este scump, «Compendiul» lui Mencinicopschi. De fapt, toate se vand, pentru ca, in general, avem cartile cautate de clienti, iar comenzile se fac in functie de cererea lor…", explica doamna Chiper.
Cartile atrag categorii sociale diferite
In cele doua ore cat am stat de vorba cu vanzatoarea, urmarind reactiile cumparatorilor sau ale celor care-si aruncau ochii pe carti sau reviste – unii destul de agresivi, suparati ca nu gasesc ce cauta –, am asistat la un adevarat spectacol urban. De la cersetorul Belmondo, mereu in cautare de tigari, si un altul care se transforma radical cand ia "pozitia de serviciu", altfel amabil si cu grija celor de acasa, carora le trimite zilnic 200 de lei, pana la pustoaice care cautau ceasurile din reviste sau doamne care nu si-au completat colectia de carti scoase de cotidiene. Sunt tot felul de oameni care graviteaza in jurul cartilor. Inclusiv domnul varstnic care cu greu citeste titlurile unor reviste literare, abandonand apoi publicatiile pe tejghea. "Domnul acela nu cumpara niciodata, dar pare curios sa citeasca macar titlurile. Ori nu are ce face si este intr-un fel de plimbare, ori nu are bani", conchide vanzatoarea.
Ne mai povesteste ca a remarcat ca in aceasta zona traieste o mare comunitate de evrei. Urmaresc titlurile si cumpara tot ce are referire la viata evreilor. "Sunt decenti, demni si foarte cultivati." Ma uit pe raft si imi sar in ochi titlurile "Politica filo-sionista a Romaniei" sau "Razboiul nevazut al evreilor sionisti cu romanii", ambele semnate de Cornel Dan Nicolae.
"Confesiunile…" cafegiului Florescu s-a vandut ca painea calda
Foarte multe dintre cartile de pe rafturi merg "la export", mai povesteste Doina Chiper. Adica, o parte din cumparatori povestesc ca iau carti pentru rudele din strainatate, cum s-a intamplat cu cineva care a luat in mai multe randuri cartea Luciei Hossu Longin "Fata in fata cu generalul", pentru a o trimite prietenilor sau rudelor din SUA. "Insa nu a trimis-o singura, a completat cu «Pacepa Quo Vadis», de Titu Simon. Cred ca asa pun informatiile in paralel", deduce vanzatoarea. Intre timp, apare cate un ratacit si intreaba unde este sediul unei firme sau unde e libraria ASE, ori de unde se ia autobuzul spre Chisinau. Fata interesata de Chisinau citea cu jind titlurile din seria Dan Brown. Aflu ca romanii de peste Prut sunt foarte interesati de aceste romane de fictiune, precum si de cele din seria "Amurg", scrisa de Stephenie Meyer. "Aproape ca nu exista basarabean care se opreste la chiosc sa nu cumpere macar o carte de acest fel.
Probabil ca la ei astea inca nu s-au tradus. Interesant este ca nu se uita deloc la cele istorice, nu-i intereseaza absolut nici un titlu. Mai degraba, la cele de meditatii sau cu sfaturi de Feng Shui." Una dintre cele mai scumpe carti este "O viata", jurnalul lui Gabriel Garcia Marquez, aparuta la Editura Litera. Costa 65 lei. Este in tipla si pusa undeva sus… "Mai bine o protejez decat sa o fure. E cam scumpa si nu pot plati eu in locul lor. Da, vin oameni care stiu despre ce e vorba, in general batrani. O cer, le-o dau sa o vada si mai des decat ma asteptam s-au intors sa o cumpere. Au mai fost carti cumparate in acest fel, precum volumele lui Dan Puric sau Jurnalul Oanei Pellea, chiar Jurnalul Varvarei al lui Stelian Tanase sau Confesiunile cafegiului Florescu. Astea din urma au mers ca painea calda in zilele in care au aparut. De multe intrebau inca dinainte sa le primim la chiosc", explica femeia, deschis, pomenind ca citeste de cate ori are timp din cartile pe care le vinde.
Vanatoarea de taloane din tabloide
Ochii ii joaca in cap vanzatoarei, este vigilenta si agera, ii citeste pe oameni, desi spune ca este de cateva luni la acest chiosc. Cel mai greu i-a fost sa invete toate titlurile si preturile. I se pare mai dificil sa vanda presa decat carte, pentru ca sunt prea multe titluri. "Din pacate, ne vin putine exemplare, sunt ziare care vin in trei exemplare si sunt oameni care le cauta. Merg foarte bine ziarele cu oferte, cum a fost chiar la voi, la Romania libera, albumul cu Michael Jackson. Tot la voi merge bine ziarul de vineri. Nu stiu ce aveti, program TV sau altceva, dar lumea cumpara acel ziar de vineri si din cauza asta am o comanda mai mare. Dar merg destul de prost tabloidele. De exemplu, cand veneau ziarele cu tichete sau taloane de concurs (acum e pauza, nu mai am asa ceva), majoritatea isi doreau doar talonul, nu si ziarul.
Ce sa fac eu, draga, cu ziarele ramase, ca nu pot intra la retur, ci doar la gunoi. Nici macar nu au curiozitatea sa citeasca un titlu din ziar, sa faca macar un rebus, ceva… orice. Iar eu nu am loc unde sa le arunc. Le mai dadeam celor care nu aveau bani sa cumpere ziare…" In timp ce povestea, o doamna in varsta cauta printre monedele de 5 bani sa adune suma de 90 bani pentru a cumpara un ziar. Nu-i avea, insa vanzatoarea a acceptat banii aia putini, oferindu-i in schimb ziarul. "Vedeti, ea este una dintre cei care chiar vor sa citeasca. Acum, cei pasionati de taloane vin si ma intreaba ce concursuri au mai aparut, dar eu habar n-am. Freaca cu degetul talonul altor ziare sa-l caute pe cel care are ascuns nu stiu ce bancnota sau mai stiu eu ce. Vor sa castige, dar pe degeaba daca se poate." Iarasi este intrerupta. Doi barbati tineri, imbracati saracacios, o intreaba pe vanzatoare ce ziare cu anunturi pentru angajari mai are.
"N-am! N-am mai primit «Anuntul de la A la Z» sau altele de felul asta de peste patru saptamani. Am auzit de la clienti ca agentii imobiliari mituiesc distribuitorii de presa sa le aduca lor tot tirajul. si-l cumpara. Noi il comandam de fiecare data, dar nu mai ajunge. Numai ca astia sunt necajiti, nu cauta case, cauta locuri de munca. Daca avem Romania libera la tejghea, le-o recomand, ca altcineva nu stiu cine mai publica anunturi. si, oricum, din altele primim si cate trei exemplare, astea se duc foarte repede. Unii sunt furiosi, pentru ca au platit anuntul si vor sa-l vada publicat. Altii au nevoie de dovada pentru actele declarate nule si tipa la mine ca unde-i ziarul", ne spune cu naduf Doina Chiper.
