26.1 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialBărbatul din Galați care a abuzat sexual doi minori a fost arestat

Bărbatul din Galați care a abuzat sexual doi minori a fost arestat

Bărbatul de 32 ani din Galaţi care a abuzat sexual doi minori, de 11 şi 13 ani, de la un centru de plasament din oraş, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, la data de 15 noiembrie, poliţia a fost sesizată de instructorul de serviciu al unei case de tip familial, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că doi minori instituţionalizaţi, de 11 şi 13 ani, ar fi închişi în apartamentul unui bloc, de pe Bulevardul Dunărea, fără posibilitatea de a ieşi.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la adresa indicată, împreună cu un echipaj de pompieri, cei doi minori fiind extraşi printr-o fereastră a apartamentului, cu ajutorul pompierilor, conform agerpres.ro.

Bărbatul din Galați care a abuzat sexual pe cei doi minori s-ar fi cunoscut cu aceștia

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi minori ar fi plecat voluntar, în urmă cu o zi, din casa de tip familial unde erau instituţionalizaţi, şi ar fi rămas peste noapte în apartamentul respectiv, împreună cu un bărbat, de 32 de ani, pe care îl cunoşteau.

Dimineaţă, acesta ar fi plecat şi ar fi încuiat uşa, iar cei doi minori, rămaşi în locuinţă, l-au sunat pe instructorul casei de tip familial, povestindu-i situaţia în care se aflau.

În continuare, s-a stabilit că, în cursul nopţii de 14 spre 15 noiembrie, bărbatul în cauză le-ar fi oferit minorilor alcool, după care ar fi întreţinut cu aceştia raporturi sexuale.

Bărbatul a fost depistat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile după ce respectivul a abuzat sexual doi minori.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Imagini șoc: Motor avariat și hublou distrus, după ce un pasager a fost tras spre exterior în timpul zborului

Un pasager a fost rănit, după ce un hublou s-a spart, iar martorii spun că acesta a fost aspirat parțial în afara aeronaveiImaginile evidențiază...

Mii de imigranți riscă să-și piardă locurile de muncă în SUA

Companiile au fost prinse în haos, după schimbarea regulilor privind protecția temporarăAngajatorii din Statele Unite se pregătesc să concedieze sute de mii de lucrători...

Diana Șoșoacă, realeasă la conducerea S.O.S. România

Partidul își propune 25% la parlamentare și o nouă candidatură la prezidențialeEuroparlamentarul Diana Șoșoacă a fost realeasă în funcția de președinte al Partidului S.O.S....
Ultima oră
Pe aceeași temă