15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialÎntâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro

Întâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro

Preşedintele SUA Barack Obama şi preşedintele cubanez Raul Castro se vor întâlni faţă în faţă după mai bine de 50 de ani de adversitate între cele două ţări. Cei doi preşedinţi au ajuns în Panama, la summitul Americilor, unde vor participa 35 de şefi de state.

Obama şi Castro, au vorbit la telefon pentru a doua oară, confirmă un oficial de la Casa Albă, citat de revista Time. Conversaţia telefonică a avut loc miercuri, înainte ca preşedintele Obama să plece în turneul din Jamaica şi Panama, potrivit Mediafax. 

Preşedinţia SUA nu a oferit detalii despre a doua discuţie dintre Obama şi Castro, care intervine pe fondul normalizării relaţiilor bilaterale.

Citeşte şi: Primele contacte SUA-Cuba, din 21 ianuarie

Joi seară, Departamentul de Stat a început demersurile pentru eliminarea Cubei de pe lista statelor acuzate că sprijină terorismul, după ce, miercuri, Obama anunţa că aşteaptă avizul de la Departamentul de stat pentru începerea normalizării relaţiilor dintre ţări. 

Astfel, SUA va relua relaţiile diplomatice cu Cuba după mai bine de jumătate de secol şi vor deschide o ambasada la Havana. Acest lucru a fost posibil şi deoarece autorităţile cubaneze au decis să elibereze un prizonier american deţinut de cinci ani. Sunt informaţii oferite pe surse de înalţi oficiali americani, citate de toate marile agenţii de presă.

“Astăzi, Statele Unite fac un pas istoric către schimbarea cursului relaţiilor noastre cu Cuba”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat. Preşedintele Barack Obama a discutat telefonic cu preşedintele Raul Castro în cursul zilei de miercuri, pentru a pune la punct ultimele detalii ale schimbului de prizonieri şi ale poziţiilor pe care cele două capitale le vor adopta în mod public. Discuţia a durat 45 de minute şi a fost prima convorbire telefonică directă între liderii de la Washington şi Havana în mai bine de 50 de ani.

Citeşte şi: Cuba: Raul Castro, pregătit să discute orice problemă cu SUA

Negocierile au fost purtate pe parcursul a 18 luni şi s-au desfăşurat în mod special Canada şi încurajate de cardinalul Jorge Bergoglio dupa ce a devenit papă. De altfel, Vaticanul a fost gazda momentului cel mai important, când înalţi oficiali cubanezi şi americani s-au întâlnit pentru a decide încetarea unor ostilităţi care durează de peste 50 de ani. 

Miercuri, americanul Alan Gross, deţinut în Cuba de cinci ani, a fost îmbarcat într-un avion guvernamental cu destinaţia SUA. Pe de altă parte, Statele Unite au eliberat trei cubanezi care erau închişi in SUA din 1981. Cei trei erau acuzaţi de spionaj. Surse oficiale din SUA au declarat că Alan Gross nu este decât un paravan, în fapt fiind vorba despre un spion american extrem de important care este închis în Cuba de 20 de ani.

Citeşte şi: Ce promisiuni face Barack Obama în privința Cubei

De asemena, SUA au mai decis să reducă din restrictiile impuse pentru deplasările cubanezilor in Statele Unite şi relatiilor bancare, iar în contrapartidă Cuba va elibera 53 de deţinuţi politici. Potrivit The New York Times, embargoul total impus din 1962 Cubei va rămâne în vigoare, însă administraţia Obama a semnalat că îşi doreşte ca Congresul să îndulcească cât mai mult restricţiile comerciale.

Statele Unite şi Cuba au decis normalizarea relaţiilor pe 17 decembrie 2014, după decenii de tensiuni.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă