4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăneasa, comuna care regretă că a devenit oraş

Băneasa, comuna care regretă că a devenit oraş

Oraşul Băneasa a reuşit, în anul care tocmai s-a încheiat, performanţa nefastă de a-i fi fost acceptat la finanţare doar un proiect.

 

Administraţia locală Băneasa a tot depus proiecte de finanţare atât pe diferite programe cât şi la Guvern, dar acestea au fost respinse. „A fost rău: bani nu am avut, realizări nimic, zero… din toate punctele de vedere. N-am putut să accesez nimic. Eu fiind din oraş, nu mă încadrez nici colo, nici dincolo.

N-am accesat absolut nimic”, a caracterizat anul care tocmai s-a încheiat edilul-şef Gelu Iordache. Acesta susţine că întreaga vină pentru faptul că nu au venit bani pe programe o poartă o idee mai veche prin care s-a hotărât ca Băneasa să capete statutul de oraş. „La noi e problema că ne-a pus dracu’ acu câţiva ani să ne declarăm oraş. Şi suntem oraş sub 7.000 de locuitori şi noi greu accesăm fondurile astea că nu ne regăsim pe nicăieri”, ne-a mai spus primarul din Băneasa, care susţine că a reuşit să obţină o finanţare pentru o bază sportivă în satul Negureni. „O bază sportivă pentru o localitate cu 600 de locuitori, vă daţi seama, e şi de râs… Ce să fac? Mă agăţ şi eu de orice, dacă în oraş nu am putut accesa, am accesat la sate.  Cu toate proiectele depuse, şi la Guvern, nu m-am încadrat decât în zonele periurbane, adică la sate. Tot ce am avut depus a fost respins: am avut spaţii verzi în valoare de 4 milioane de euro, canalizare, respinsă, deci tot-tot”, ne-a mai spus Iordache.

Întruniţi în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, aleşii oraşului Băneasa au aprobat la sfârşitul anului trecut utilizarea fondului de rulment pentru finanţarea unor achiziţiei  publice. Conform proiectului de hotărâre adoptat de consilierii locali, a fost deblocată suma de 171.772 lei. Banii au fost folosiţi pentru finanţarea achiziţiilor  publice „Pietruire străzi în oraşul Baneasa” în valoare de 166.478 lei  şi  „Branşament energie electrică piaţa agroalimentară oraş Băneasa” de 5.294 de lei. Totodată a fost aprobat şi proiectul de hotărâre privind darea in administrarea Consiliului Judetean Constanta , a suprafeţei de 23,00 ha teren în vederea împăduririi.   Text Box:

Cele mai citite

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...
00:00:53

Video Ministrul Bogdan Ivan promite că Poșta Română nu va închide oficii poștale și nu va da oameni afară

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan a declarat că ”atât timp cât Partidul Social Democrat se va afla la guvernare, nu o să...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă