27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialBanca de ţesuturi, doar pe hârtie

Banca de ţesuturi, doar pe hârtie

Deşi Banca de ţesuturi, organe şi celule ar fi trebuit să funcţioneze de acum doi ani, aceasta este în continuare nefuncţională.

Am trimis de curând Agenţiei Naţionale de Transplant proiectul tehnic şi aşteptăm acum răspunsul lor. Vrem să ştim dacă proiectul este bine gândit şi ce echipamente ne mai lipsesc, pentru că vrem să angajăm medici specialişti şi să facem această unitate funcţională”, a declarat managerul SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână. Din păcate, răspunsul celor autorizaţi se lasă aşteptat. Toate acestea au legătură şi cu scandalul cu traficul de ovule de la Clinica Sabyc, unde managerul, Victor Zota, şi-a câştigat drepturile în instanţă. Cu toate acestea, conducerea Ministerului Sănătăţii este împotriva deciziei ca acesta să se afle la cârma agenţiei. „Scandalul ne afectează puternic şi ne ţine pe loc un proiect foarte important”, a completat dr Căpăţână. Acesta a mai spus că vor ca în perioada următoare să angajeze ca¬dre medicale şi să dea drumul primei bănci de acest gen din ţara noastră, însă dacă nu obţin avizul Agenţiei Naţionale de Transplant nu pot face nici o mişcare. „Avem nevoie de echipamente, avem nevoie şi de o părere. Ce facem aici? Ne ocupăm doar de stocarea organelor, ţesuturilor şi a celulelor sau şi de prelevare?”, se întreabă managerul spitalului.

 

Cele mai citite

Trafic aerian record în Europa. Aeroporturile funcționează la capacitate maximă

Sezonul concediilor aduce un nivel record al traficului aerian în Europa. Potrivit datelor EUROCONTROL, numărul zborurilor operate în această vară este cel mai mare...

USR și parlamentari PNL au sesizat CCR pe Legea Integrității. Jalonul din PNRR, în pericol

Parlamentari USR, alături de unii aleși PNL, au sesizat Curtea Constituțională în privința noii Legi a Integrității, contestând două amendamente adoptate de PSD și...

Oana Gheorghiu: Peste un sfert dintre primării nu sunt încă înrolate în Ghiseul.ro, deși termenul expiră pe 25 august

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu anunță că 919 dintre cele 3.187 de primării din România nu sunt încă înrolate în platforma Ghiseul.ro, deși au obligația...
Ultima oră
Pe aceeași temă