27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialBalurile Ionilor, serbate in Banatul Montan

Balurile Ionilor, serbate in Banatul Montan

– Sfantul Ion a fost cinstit de toti carasenii, iar ziua sfantului a fost prilej de petrecere.

In satele banatene a fost mare petrecere asta noapte. In caminul cultural, zeci de sateni au petrecut si jucat pana in zori. Toti l-au sarbatorit pe sfantul Ion iar scopul lor a fost unul cat se poate de simplu : sa se distreze cat mai bine odata cu incheierea ciclului sarbatorilor de iarna. In Caras-Severin, aproape ca nu exista casa in care cel putin unul dintre membrii familiei sa poarte numele de Ion.
Ca in fiecare an, sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul este marcata in zona rurala a judetului, prin organizarea de "Baluri ale Ionilor". Asemenea manifestari au avut loc aseara in localitati situate in Vaile Almajului, Bistrei si Sebesului – in mai tot Banatul Montan. Balurile nu presupun o organizare aparte. Acestea au loc dupa tipicul balurilor traditionale, doar ca, la miezul noptii, toti Ionii sunt obligati sa intre in joc.

 

Fiecare din ei trebuie sa conduca un brau si o hora si sa plateasca in plus la muzica, iar pe cei prezenti sa-i ,,cinsteasca" cu tuica de cea mai buna calitate. In multe localitati, "Balurile Ionilor" sunt si un fericit prilej de promovare a costumelor si traditiilor populare vechi si pe cale de a fi uitate. Fiecare dintre Ionii care participa la manifestare vine imbracat intr-un costum autentic – in haine de ruman cum se spune – si cat mai valoros, unele cu o vechime de aproape 200 de ani.
Nu lipseste muzica si antrenul, iar balul este cel mai nimerit moment pentru ca satul sa-si prezinte formatiile de dansatori. Nu pe ultimul loc este si tratatia – in oale mari de 50 de litri este preparata rachie fiarta cu zahar ars si piper – cel mai bun tratament al Ionilor contra gerului.

Cele mai citite

Martha Stewart face dezvăluiri despre Meghan Markle: Ce ar fi povestit Ducesa despre întâlnirea cu Regele Charles

Martha Stewart a făcut o serie de declarații despre o întâlnire recentă cu Meghan Markle, susținând că Ducesa de Sussex a vorbit despre vizita...

Economia României rămâne fragilă, dar apar semne de reechilibrare. PNRR, principalul motor al creșterii

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă apar primele indicii privind o reechilibrare macroeconomică.Creșterea economică din următorii ani va depinde în mare măsură de...

Meta, obligată să plătească încă 567 de milioane de dolari într-un proces privind siguranța copiilor

Un judecător din statul american New Mexico a decis ca Meta să achite încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă