19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialBaciu, LAPAR: Fermierii duc lipsă de spaţii de depozitare

Baciu, LAPAR: Fermierii duc lipsă de spaţii de depozitare

Agricultorii duc lipsă de spaţii de depozitare fiind astfel nevoiţi să vândă recolta "la capătul lanului" și nu au nici capitalizare, ccea ce-i face să nu poată negocia cu cumpărătorii, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

"Fermierii suferă de lipsa spaţiilor de depozitare, nu sunt capitalizaţi şi ajungem să vindem la capătul lanului. Cel care cumpără dă cât vrea, el stabileşte preţul. Va pot asigura, domnule ministru (ministrul Agriculturii, Daniel Constantin – n.r.), că întâi vine tirul şi pe urmă combina", a explicat Baciu, potrivit Mediafax.

El a arătat că fermierul român se raportează la doi indicatori, respectiv la venituri şi cheltuieli, subliniind că în acest an fermierii au venituri mai mici comparativ cu anul trecut, deşi producţia a fost mai mare, cu toate că a fost afectată de ploile şi furtunile din iunie-iulie, care au redus producţia cu 20%-30%.

"Eu, personal, la cultura grâului am pierdut 30% la producţie numai din greutatea hectolitrică. Aveam uşor 82-83 greutate hectolitrică (82-83 kg/hl – n.r.), la recoltare am avut 62-63, ceva ce n-am întâlnit în cei 30 şi ceva de ani de profesie", a adăugat Baciu.

Potrivit standardelor, masa hectolitrică a grâului folosit pentru panificaţie trebuie să fie de cel puţin 75 kg/hl.

Totodată, preşedintele LAPAR a arătat că România realizează producţii mult mai mici decât alte state europene la porumb, grâu, floarea-soarelui.

"Nu ştiu ce date foloseşte domnul ministru, eu am alte statistici. Într-adevăr, la randamentul pe hectar suntem ultimii în Europa, obţinem producţii la care noi spunem că am evoluat, dar suntem încă departe de ţinta pe care o avem pentru a-i ajunge pe cei din Europa. Obţinem la unele culturi între 30% şi 40% din media pe care o realizează alte ţări", a precizat Baciu.

Constantin a declarat că România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu porumb, însă este departe de prima poziţie în ceea ce primeşte randamentul la hectar.

"Randamentul este încă scăzut în România, iar cel mai elocvent exemplu este porumbul. Şi la porumb, şi la floarea soarelui, România este pe primele două locuri în Uniunea Europeană vis-a-vis de suprafaţa cultivată şi la producţie", a spus ministrul.

El a adăugat că dacă la porumb România este pe primul loc în UE, cu o suprafaţă de 2,5 milioane de hectare cultivate, din punct de vedere al randamentului este departe de prima poziţie.

Preşedintele LAPAR apreciază că în prezent sau în viitorul apropiat nu se mai poate vorbi despre România ca fiind "Grânarul Europei", aşa cum a fost supranumită în perioada interbelică, această ţintă fiind foarte îndepărtată, mai scrie Mediafax.

Totodată, el a adresat ministrului rugămintea de a direcţiona banii din subvenţii "acolo unde se mai întorc şi înapoi".

"Ştiţi prea bine că aceşti bani se transformă în ajutoare sociale şi credeţi-mă că acei 6.000 de euro pe care-i dai la un ţăran, fără să pui nicio condiţie (… ) Trebuie puse nişte condiţii, dar am înţeles că se mai poate lucra până în decembrie pe PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – n.r.)", a conchis Baciu.

Cele mai citite

Ferma Vieții din Homorâciu, locul unde oamenii sunt toți „ una cu natura”. Eveniment special dedicat pasionaților de rulote între 16-19 mai

Ferma Vieții din Homorâciu este o așezare, deja o comunitate, unde de patru ani „se dă viață” visurilor și „se face viața mai bună”...

Un alt premier european a fost amenințat după atacul asupra premierului slovac Robert Fico

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului său slovac Robert Fico, un website de...

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă