23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAvocatul Dan Chitic dispus să facă testul poligraf

Avocatul Dan Chitic dispus să facă testul poligraf

Avocatul Dan Chitic susţine că este gata oricând să fie supus testului poligraf pentru a demonstra că afirmaţiile potrivit cărora şeful statului l-a lovit cu palma sâmbătă dimineaţa, la Neptun, sunt reale, scrie Newsin.

“Sunt gata în orice moment să mă supun oricărui test, cu poligraf, cu ser al adevărului, cu ce doriţi dvs. sau oricine altcineva, Administraţia Prezidenţială sau oricine altcineva. Eu nu am nimic de ascuns, de altfel au început pe diferite posturi să apară vorbe de la partizani conform cărora aş avea nevoie de publicitate. Nu am căutat acel gen de publicitate”, a declarat avocatul Dan Chitic luni seara la Realitatea TV.

El a spus că au existat cel puţin doi martori ai incidentului petrecut sâmbătă dimineaţa la Neptun, în afară de soţia sa, care însă nu sunt dispuşi să vorbească. Unul dintre marori ar fi patronul restaurantului Cireşica, însă acesta nu recunoaşte că ar fi existat vreun incident în care să fie implicat preşedintele Traian Băsescu, incident confirmat până la un punct (contactul fizic) de Administraţia Prezidenţială. Avocatul a spus că lipsa martorilor a fost de altfel şi motivul pentru care nu a depus încă plângere împotriva preşedintelui. “Pot să o fac încă, lipsa de martori cel puţin până în acest moment m-au determinat să nu o fac pe moment”, a spus Chitic.

Chitic a mai precizat că în seara cu pricina băuse o bere şi că, după părerea sa, şi preşedintele Traian Băsescu era băut.

În emisiunea de la Realitatea a intra în direct şi scriitorul Marius Ghica, una dintre persoane cărora Chitic le-a povestit incidentul la scurt timp după ce acesta a avut loc. Ghica a apreciat că nu există temeiuri pentru a considera că avocatul minte, subliniind că în noaptea cu pricina l-a găsit pe Chitic pe terasă discutând aprins cu alţi doi scriitori despre întâmplare. El a spus că nu exista nicio urmă agresiunii pe faţa lui Dan Chitic, dar că acesta a afirmat că ar fi fost lovit de Traian Băsescu cu palma.

Ghica a mai povestit că imediat după incident angajaţi ai SPP au efectuat o “anchetă” la faţa locului, discutând şi cu administratorul Vilei Scriitorilor, unde Chitic era cazat. “La cinci minute după incident, restaurantul din vilă a fost luminat. În faţa lui se află terasa pe care ne aflam şi povesteam. Domnul administrator a apărut însoţit de o altă persoană, un domn cu cămaşă cu mânecă lungă şi borsetă, au discutat gesticulând spre noi”, a povestit şi Dan Chitic.

Democrat-liberalul Gelu Vişan a contestat veridicitatea afirmaţiilor lui Dan Chitic şi a lui Marius Ghica, subliniind că dacă agenţii SPP erau de faţă, un contact fizic între avocat şi preşedinte ar fi fost imposibil. El a acuzat şi unele contradicţii în afirmaţii, denunţând faptul că deşi soţia sa a zis că Dan Chitic nu este afiliat politic, avocatul a recunoscut că este membru PNL. Chitic sublinase însă, anterior, că nu este liberal, dar şi-a depus, cu un an şi jumătate în urmă adeziunea la PNL, neparticipând apoi la vreo şedinţă sau plătind vreo cotizaţie.

Jurnalista Mihaela Constantin, cazată în aceeaşi vilă cu Dan Chitic, a spus că a discutat, sâmbătă dimineaţa, cu un chelner de la Vila Scriitorilor, care i-ar fi spus, legat de incident: “Doamnă, orice s-ar fi întâmplat, nu trebuia să-l atingă”.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă