Democraţia reprezentativǎ presupune cǎ alegǎtorii îşi desemneazǎ prin vot direct sau indirect reprezentanţi (preşedinţi, primari, consilieri etc.) care primesc un mandat în baza cǎruia le reprezintǎ interesele pe o perioadǎ determinatǎ. Asta nu se întâmplǎ doar în cazul autoritǎţilor publice, ci şi în diverse organizaţii, fie cǎ vorbim despre asociaţii şi fundaţii, partide sau societǎţi pe acţiuni.
Problema este: în ce mǎsurǎ trebuie sǎ existe un control al alegǎtorului asupra celui ales, pe perioada mandatului de reprezentare? Şi dacǎ un asemenea control poate duce, în cazul constatǎrii unei prestaţii sub aşteptǎri, la sancţiuni. Pe de o parte, se poate susţine cǎ alegǎtorii, dacǎ sunt nemulţumiţi de activitatea alesului, trebuie, aşa cum l-au investit, sǎ-l şi poatǎ revoca. Pe de altǎ parte, existǎ argumentaţia cǎ alesul trebuie lǎsat sǎ-şi exercite pânǎ la capǎt mandatul şi eventual sancţionat prin neacordarea unuia nou. Între cele douǎ puncte de vedere cele mai multe democraţii aleg calea de mijloc, conform cǎreia revocarea de cǎtre alegǎtori a unui ales, prin referendum, poate avea loc doar în situaţii excepţionale, cuantificabile prin existenţa unui numǎr semnificativ de nemulţumiţi, comparabil cu al celor care l-au votat.
În privinţa demiterii preşedintelui României, prevederile constituţionale mi se par contradictorii. El este ales direct, de cǎtre cetǎţeni, dar referendumul de demitere poate fi declanşat prin voinţa majoritǎţii parlamentarilor, şi fǎrǎ a exista necesitatea constatǎrii unor nereguli în exercitarea mandatului (dupǎ cum se ştie, avizul Curţii Constituţionale e doar consultativ).
În privinţa primarilor, lucrurile par ceva mai logice: primarul poate fi demis printr-un referendum care se convoacǎ în baza cererii a 25% din alegǎtorii înscrişi pe liste. Un sfert din listele electorale înseamnǎ extrem de mult, mai ales dacǎ ne gândim la unele comune în care o parte importantǎ a celor înscrişi pe liste sunt de fapt plecaţi la muncǎ în strǎinǎtate sau prin zone mai prospere ale ţǎrii.
25% s-ar justifica prin logica vechii forme a legii referendumului: validarea referendumului presupunea prezenţa la vot a 50% din alegǎtori, iar aprobarea acestuia (aici, demiterea primarului) cerea votul pozitiv a jumǎtate din cei prezenţi – adicǎ 25% din totalul alegǎtorilor. Modificarea în 2013 a legii referendumului face necesarǎ doar prezenţa a 30% din alegǎtori, deci demiterea s-ar putea realiza prin voinţa a 15% din alegǎtori (dacǎ nu sunt mai mulţi cei care opteazǎ pentru rǎmânerea în funcţie) – dar convocarea referendumului trebuie cerutǎ tot de 25%!
Menţinerea în legea alegerilor locale a prevederii alegerii
într-un singur tur a primarilor face sǎ existe posibilitatea alegerii unui primar în baza votului a mult mai puţin decât 25% din alegǎtorii înscrişi pe liste (de exemplu, Oprescu a devenit primar general cu votul a mai puţin de 24% din bucureştenii înscrişi pe liste).
Deci nici din acest punct de vedere nu se justificǎ prevederea respectivǎ.
Ciudǎţenia apare apoi din faptul cǎ voinţa alegǎtorilor poate fi cenzuratǎ de cǎtre prefect (care reprezintǎ Guvernul). Aşa s-a întâmplat în 2013 la Pungeşti, unde peste o mie de localnici, din cei 2.500 alegǎtori din comunǎ, ceruserǎ referendum de demitere a primarului care concesionase un teren pentru controversate explorǎri ale subsolului. Prefectul însǎ a respins cererea, pe motiv cǎ nu ar fi fost îndeplinitǎ condiţia “nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale sau neexercitării de către acesta a atribuţiilor ce îi revin“. Cu alte cuvinte, reprezentantul Guvernului, şi nu 40% din cetǎţeni, este în mǎsurǎ sǎ stabileascǎ interesele colectivitǎţii locale.
Dacǎ alegǎtorilor le este foarte greu, dacǎ nu imposibil, sǎ revoce un ales local, nu acelaşi lucru îl putem spune despre partide.
Dacǎ partidul pe listele cǎruia a fost ales un consilier local sau judeţean îi retrage acestuia calitatea de membru, îi retrage implicit şi mandatul.
În cazul primarilor, pierderea mandatului survine numai în cazul demisiei acestora din partid. Cu alte cuvinte, rǎspunderea faţǎ de partid bate rǎspunderea faţǎ de alegǎtori.
Nu ştiu dacǎ o procedurǎ prin care cetǎţenii sǎ-şi poatǎ efectiv revoca aleşii care nu-şi respectǎ mandatul ar rezolva toate problemele din administraţia localǎ. Dar, cel puţin, ar estompa mentalitatea de stǎpân absolut pe care o afişeazǎ cei mai mulţi dintre aleşii locali şi comportamentul derivat din aceastǎ mentalitate.
Mircea Kivu este sociolog
