16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAutoturism furat din Italia, descoperit în Negru Vodă

Autoturism furat din Italia, descoperit în Negru Vodă

Marți, în jurul orei 8.30, în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român S.S. Radu, în vârstă de 27 ani, domiciliat în oraşul Năvodari, care conducea un autoturism marca Lancia model Lybra, cu numere de înmatriculare italienești.

Verificările au scos la iveală faptul că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia, din data de 20.04.2013. Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autovehiculul fără a cunoaşte că acesta este declarat ca fiind furat. Autoturismul, evaluat la aproximativ 6.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră din Negru Vodă, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.  

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Bode cere liberalilor să fie combativi cu social-democrații la alegerile locale

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Lucian Bode, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că faptul că liberalii au o alianţă pentru europarlamentare...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă